După ore şi ore de audieri şi deliberări, Tribunalul Bihor a respins, joi seară, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Bihor de arestare preventivă a administratorilor de firme Cristian Alexandru Sabău şi Sorin Gheorghe Hălmăgean. Apărătorul legal al acestora salută soluţia Tribunalului şi se arată curios de motivaţia în baza căreia PT Bihor a formulat o contestaţie, la nivelul Curţii de Apel Oradea, împotriva soluţiei Tribunalului.
„Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor a respins propunerea de arestare preventivă, dând dovadă de echilibru şi înţelepciune. Ancheta este mult mai vastă, adevăraţii actori fiind la firme de anvergură internaţională în domeniul telecom. Clienţii mei sunt un fel de «Acari Păun» iar măsura preventivă împotriva lor absolut nu este utilă cauzei, fiind totalmente contraproductivă. Dacă există un prejudiciu, el trebuie recuperat de la cei care au profitat de el, nicidecum de la cei care au reprezentat o singură verigă. Adevăraţii responsabili sunt la capetele lanţului fiscal. Clienţii mei sunt oameni de afaceri care au contracte în derulare şi care merită dreptul la imagine”, ne-a declarat avocatul Alexandru Lele.
Numele lui Cristian Alexandru Sabău şi Sorin Gheorghe Hălmăgean au mai apărut în presa orădeană în anul 2010, când au obţinut un acord cu Consiliul Judeţean Alba pentru amenajarea unui complex schiabil în zona Arieşeni, investiţie estimată la 20 de milioane de euro.
Cercetaţi de SIF Bihor
Biroul de Presă al Poliţiei Bihor a comunicat joi reţinerea, pentru 24 de ore, a celor doi oameni de afaceri orădeni şi prezentarea lor la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Potrivit poliţiştilor antifraudă din cadrul IPJ Bihor, cei doi sunt bănuiţi că ar fi contribuit la prejudicierea Bugetului de Stat cu peste 7 milioane de lei, prin evaziune fiscală.
Astfel, ambii sunt suspectaţi că, în perioada 2012 – 2013, în calitate de reprezentanţi legali a două societăţi comerciale cu sediul în Oradea, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale firmelor facturi fictive de la societăţi cu comportament de tip „fantomă”. Totodată, cei doi sunt bănuiţi că, în aceeaşi calitate, ar fi simulat livrări intracomunitare de mărfuri către firme din Ungaria, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Pentru documentarea cauzei, poliţiştii au efectuat luni zece percheziţii la domiciliile şi la imobilele unde exista suspiciunea că s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii bihoreni au descoperit şi ridicat documente contabile ale firmelor implicate, cinci laptopuri, cinci harduri PC, patru sisteme de calcul, token-uri, memory stick-uri, precum şi 15.000 euro, în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din săvârşirea de infracţiuni. În cauză s-a beneficiat de participarea unor specialişti din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!