Firma CISCO, liderul mondial în domeniul reţelelor de calculatoare, prin reprezentanţa sa din România şi Ministerul Educaţiei, au stabilit un parteneriat, prin care şcolile pot deveni academii locale CISCO. În România există aproximativ 60 de astfel de instituţii. Statutul se poate obţine în urma unui concurs. La aceasta s-au înscris, în urmă cu jumătate de an, 35 de elevi din Beius.
Cursul presupune parcurgerea a 16 module, fiecare finalizat cu examene parţiale on line. Se dau două examene finale din capitolele 1-10, respectiv 11-16.La finalul cursului, participanţii trebuie să fie capabili să descrie componentele interne şi externe ale unui calculator, să instaleze un sistem de operare, precum şi să depaneze calculatorul folosind instrumente de sistem şi software-ul de diagnosticare. Elevii vor cunoaşte şi dispozitivele cu ajutorul cărora se face conectarea la Internet. Printre subiectele noi incluse în această versiune se numără laptop-uri şi dispozitive portabile, conectivitate wireless, securitatea, siguranţa şi problemele de mediu, precum şi abilităţile de comunicare. Elevii beiuşeni au primit deja diplome de absolvire a cursului.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!