Peste 2.000 de absolvenţi de liceu sau şcoală profesională din promoţia 2013, din Bihor, pot primi ajutor de şomaj. Asta în condiţiile în care nu urmează o instituţie de învăţământ superior ori nu s-au angajat. Este vorba de cei care s-au în baza de date a AJOFM Bihor până la sfârşitul lunii iulie, în termen de 60 de zile de la absolvirea şcolii. „În luna iunie s-au înscris în baza noastră de date 299 de absolvenţi, iar în luna iulie 1.752, rezultând un total de 2.051 de absolvenţi”, ne-a informat Adrian Morar, directorul executiv adjunct al instituţiei. Anul trecut cifra a fost mult mai mare, în baza de date a agenţiei judeţene înscriidu-se 3.200 de absolvenţi de liceu sau şcoală profesională.
Pentru a primi indemnizaţie de şomaj, tinerii care nu urmează o altă şcoală sau nu s-au angajat, trebuie să solicite în scris, printr-o cerere plata indemnizaţiei. „Dacă cererea este depusă în decurs de zece zile de la expirarea termenului de 60 de zile, absolvenţii vor primi indemnizaţie de şomaj de la data expirării celor 60 de zile. Dacă nu, vor primi indemnizaţie de şomaj de la data solicitată timp de şase luni. Până luni, 5 august, au solicitat ajutor de şomaj 933 de tineri”, a explicat Adrian Morar.
Indemnizaţia de şomaj este jumătate din indicatorul social de referinţă, adică 250 de lei. În cazul în care absolventul reuşeşte să se încadreze în muncă în această perioadă el va primi, în continuare, pentru perioada rămasă, 30% din valoarea indemnizaţiei de şomaj.
Facilităţi
După înregistrarea tinerilor absolvenţi atât din învăţământul liceal cât şi cel universitar, în baza de date a AJOFM, aceştia vor beneficia de o serie de servicii gratuite. Este vorba de informarea, orientarea şi consilierea profesională în vederea găsirii unui loc de muncă; medierea între cererea şi oferta pe piaţa muncii; programe de formare profesională în meserii solicitate pe piaţa muncii; mobilitatea forţei de muncă în România sau în UE, precum şi stabilirea şi plata, potrivit legii, a drepturilor de protecţie socială.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ beneficiază şi ei de o serie de facilităţi.
Astfel, firmele care angajează tineri care au absolvit numai zece clase sau care au finalizat şcoli de arte şi meserii primesc, 500 de lei, adică valoarea indicatorului social de referinţă. Societăţile care încadrează absolvenţii învăţământului liceal sau postliceal, primesc de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, adică suma de 600 de lei. În ceea ce îi priveşte pe tinerii cu studii superioare, angajatorii primesc de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 750 de lei. Aceste sume sunt acordate lunar, timp de un an. Condiţia este ca firmele să menţină tinerii în post pentru cel puţin un an şi jumătate, altfel sunt nevoite să restituie sumele primite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!