Cei aproape 300 de absolvenţi la specializările Management; Contabilitate şi Informatică de gestiune; Drept şi Poliţie locală sărbătoresc finalul perioadei de studiu în care au fost pregătiţi pentru a deveni specialişti şi a avea succes în activitatea profesională. Alături de absolvenţi, emoţiile ultimului curs au fost trăite de către părinţii, fraţii, prietenii precum şi cei care au contribuit la formarea lor ca specialişti în domeniul de activitate ales – profesorii. Decanul de an la Ştiinţe economice a fost ales dl. prof.univ.dr. Petru Filip, fostul primar al Oradiei şi actualul şef al Comisiei de Politică Externă a Senatului, iar pentru specializările Drept şi Poliţie locală această onoare i-a revenit domnului lect.univ.dr. Popa Liviu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie. În numele absolvenţilor au luat cuvântul şefele de promoţie: Galea Laura, şef de promoţie Ştiinţe Economice; Simona Valentina Paşcalău, şef de promoţie Drept; Popa Anamaria Georgeta, şef de promoţie Poliţie locală.
După felicitările adresate de dl preşedinte al Consiliului de Administraţie al Uuniversităţii – prof.univ.dr.ing. Mişu-Jan Manolescu, de către rectorul prof.univ.dr. Ioan Dziţac, dna Preşedinte a Senatului, prof.univ.dr. Adriana Manolescu şi de către dna Decan, conf.univ.dr. Gabriela Bologa, a urmat cel mai emoţionant moment al zilei: strigarea catalogului şi rostirea jurămintelor. În cinstea colegilor „Agora Artistic Group”, au prezentat un moment artistic în cadrul căreia au urcat pe scenă: Cristina Cociuba-Romocea (masterandă la Managementul resurselor umane), Claudia Andrada Breb (studentă la specializarea Drept, anul II), Carmen Stoica (studentă la Management, anul II), Alexandra Broinaş (studentă la specializarea Management, anul II), Popoviciu Dora (studentă la specializarea Management, anul II) şi Natalia Selegean (studentă la specializarea Management, anul II), artiste deja cunoscute în plan local şi naţional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!