După ce la probă scrisă la română au absentat 111 absolvenți de clasa a XII-a din cei 646 de elevi înscriși, iar unul a fost eliminat, la proba obligatorie a profilului, cea de a doua probă scrisă în cadrul sesiunii de tomană de la BAC, care a a avut loc ieri, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor, prin purtătorul de cuvânt al instituției, precizează că la această probă au fost înscriși 715 absolvenți de clasa a XII-a, din care au fost prezenți 573, 141 au absentat, iar 2 elevi (unul de la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Bieuș, iar altul de la Liceul Teoretic „Horvath Janos” din Marghita) au fost eliminați din examen pentru că au încercat să copieze folosindu-se de mai multe fițuici.
Am căutat să aflăm un punct de vedere al ISJ Bihor referitor la numărul mare de absenți din cadrul probelor însă nu am reușit să-l obținem. Totuși, legat de aspectul absenteismului la BAC, conform anumitor surse, acesta s-ar datora faptului că deși elevii s-au înscris la examen majoritatea nu participă la toate probele considerând pe parcurs că nu sunt suficient de pregătiți.
Proba scrisă continuă cu proba la alegere, în funcţie de profil şi specializare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!