Numărul avorturilor la cerere, raportate de spitale, scade de la an la an. Și nu pentru că ar fi tot mai puține femei care fac întreruperi de sarcină la cerere.
Adevăratul motiv este că statul face tot mai dificil accesul femeilor la această procedură.
„Situația se înrăutățește de la an la an. Avorturile devin din ce în ce mai scumpe și asta e o barieră care le afectează pe foarte multe femei. Am văzut în fiecare an o creștere a numărului de județe care raportează zero avorturi la cerere”, ne-a spus Andrada Cilibiu, expertă în drepturi sexuale și reproductive, parte a echipei executive din cadrul Centrului Filia.
În județul Bihor, un singur spital de stat mai face întrerupere de sarcină la cerere și doar o mână de medici ginecologi mai sunt de acord să facă această procedură, chiar dacă ea este legală.
Bihon.ro & Jurnal bihorean a încercat să afle cât de dificil este pentru o femeie din județul nostru să își facă o programare la un spital de stat, pentru un avort la cerere. Astfel, am sunat pe rând la toate spitalele, solicitând o programare pentru o întrerupere de sarcină. Lucru care s-a dovedit aproape imposibil. Cu excepția Maternității din Oradea, de la toate celelalte unități medicale am primit același răspuns.
„Nu se face așa ceva la noi. Nu am făcut niciodată”, am primit răspuns de la Spitalul Aleșd.
[eadvert]
„Nu se face. Niciuna din cele două doamne doctor nu fac. Poate la Oradea”, ni s-a spus când am sunat la Spitalul Beiuș.
„Nu am făcut așa ceva încă”, este răspunsul venit de la Ștei.
„Dintre doctorii noștri, niciunul nu face avort. Interesați-vă la Oradea”, ni s-a transmis de la Spitalul Salonta.
Nici la Spitalul din Marghita nu se face întrerupere de sarcină la cerere. O asistentă ne-a sugerat să sunăm la cabinetul privat al unui medic ginecolog, care s-ar putea să facă.
Nici la Maternitatea din Oradea nu este mai ușor să îți faci o programare pentru avort la cerere.
„Nu așa se procedează. Veniți mâine, vă vede un medic și vă programează”, ni s-a transmis prin telefon.
Am încercat să aflăm dacă medicul care e a doua zi la spital face și avort, dacă avortul se poate face în aceeași zi. Reprezentantul spitatului nu a oferit niciun fel de amănunte și a evitat să ne răspundă clar la întrebări.
„Informațiile astea ar trebui primite la telefon: dacă pot să îți fac avort medicamentos, până la ce vârstă de sarcină îți fac avort medicamentos, pentru că pot să garantez că nu fac până la 14 săptămâni. O să spună probabil că ei fac până la opt sau până la zece, cum fac majoritatea spitatelor”, a subliniat Andrada Cilibiu.
InfoAvort, dar împotriva avortului
După ce am văzut care e poziția spitalelor, am început să căutam asociații care vin în sprijinul femeilor care au decis că nu vor să păstreze sarcina. La o căutare pe Google, printre rezultate se numără cel puțin două astfel de asociații. Una este Centrul Puls din Oradea.
„Te gândești să faci avort? Asigură-te că știi toate implicațiile acestuia. Noi îți oferim consiliere și informare înainte de avort, gratuit și confidențial”, asta e prezentarea asociației.
Doar că, de fapt, scopul asociației este acela de a le face pe femeile care își doresc un avort să se râzgândească și să păstreze sarcina. Cum fac aproape toate ONG-urile care se promovează ca asociații care ajută femeile aflate în dificultate. InfoAvort este o altă asociație de acest gen.
„Ne poți trimite sms și te sunăm noi. Vrei să faci avort? Ai nevoie de informații sau ajutor? Suntem la dispoziția ta”, este mesajul care ne întâmpină pe pagina lor de internet.
Le-am trimis următorul mesaj: „Am nevoie să găsesc un spital în Bihor, unde se poate face întrerupere de sarcină. Până acum nu am găsit. Aveți informații pe acest subiect?”.
O doamnă ne-a răspuns cu un mesaj vocal pe Whatsapp: „La maternitățile și spitalele de stat nu se mai fac întreruperi de sarcină, pentru că sunt medici care au constatat că ele vin cu foarte multe riscuri. Riscul de cancer crește foarte mult odată cu un avort, dar pot apărea și depresie, dereglări hormonale, infertilitate, probleme cu care se confruntă foarte multe femei în ziua de azi datorită avorturilor. Locurile unde se mai fac întreruperi sunt cabinetele private, iar motivația medicilor este cea financiară”.
Dintr-un răspuns formulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor către Centrul Filia, reiese că în anul 2022, din cei 16 medici de obstretică-ginecologie care erau angajați în unitate, doar trei efectuau avorturi la cerere.
Potrivit documentului, medicii care refuză să facă avorturi invocă „motive personale”.
Bihon.ro & Jurnal bihorean a solicitat Spitalului Județean această statistică, însă instituția a refuzat să ne ofere informația. Ne-a transmis, în schimb, că în anul 2022 au fost realizate 50 de întreruperi de sarcină la cerere, iar în 2023 doar 18. În 2021, când încă erau în vigoare restricțiile din timpul pandemiei, în Bihor s-au efectuat 25 de avorturi la cerere, în spitalele de stat.
„Spitalul asigură servicii de întrerupere a sarcinii la cerere în cadrul Ambulatorului integrat al Staționarului III, situat pe Calea Clujului din Oradea. Costul este de 700 de lei, iar pacientele pot beneficia de consiliere psihologică, la cerere, potrivit conducerii unității medicale”, ne-au transmis reprezentanții unității medicale. Inclusiv victimele violului sunt obligate, potrivit legii, să plătească avortul.
Nici măcar în cazul lor nu este considerat avort terapeutic.
Am încercat să aflăm de la președintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș, de ce nu sunt suficienți medici în Bihor care să asigure acest serviciu și care este motivul pentru care accesul la avort la cerere este atât de limitat. Am vorbit de două ori pe tema asta, dar de fiecare dată ne-a spus că trebuie să se informeze și va reveni cu un răspuns. Acest lucru nu s-a întâmplat până la redactarea acestui material.
Andrada Cilibiu ne-a explicat că Ministerul Sănătății și la nivel local, Direcțiile de Sănătate Publică ar trebui să se asigure că se poate face avort la cerere în spitalele de stat.
„Problema este că în România nu există proceduri în ceea ce privește avortul, doar pentru avortul medicamentos, dar nici acestea nu sunt respectate, pentru că nu sunt obligatorii, au calitate de recomandări. Mai este o problemă foarte mare legată de lipsa de proceduri, faptul că medicii din spital pot să decidă că nu se fac avorturi. Majoritatea motivelor pe care medicii le invocă atunci când refuză sunt motive care țin de religie, etică și moralitate, pentru că în codul deontologic se spune că pot să refuze orice proceduri care sunt împotriva convingerilor sale morale”, ne-a explicat activista.
Dumnezeii avorturilor
Iar medicii nu decid doar dacă vor să facă avort la cerere, unele spitale și medici merg mai departe de atât.
„Nefiind o procedură, spitalele pot să aleagă numărul de săptămâni până la care să facă întreruperi de sarcină. Și mai este o problemă cu minorele, care de la vârsta de 16 ani, potrivit legislației actuale, pot să ia decizii cu privire la sănătatea reproducerii. Doar că nu am găsit decât trei locuri în țară unde ești acceptată să faci avort fără acordul părinților, dacă ai peste 16 ani”, ne-a explicat reprezentanta Centrului Filia.
Iar femeile care găsesc totuși medici care acceptă să facă întrerupere de sarcină în spitalele de stat pot avea parte de o experiență traumatizantă.
„Atunci când ajungi să faci o întrerupere de sarcină, șansele să fie o experiență traumatizantă sunt foarte mari. Medicii le spun lucruri de genul: «Ți-a plăcut când l-ai făcut, acum stai și îndură», uneori nu folosesc suficientă anestezie, sau nu le cred pe femei când le spun că le doare”, ne-a povestit Cilibiu.
De o astfel de experiență a avut parte și o femeie din Oradea, care ne-a povestit experiența ei.
„După sarcină mi-am pus sterilet. Dar după câțiva ani a apărut o sarcină peste sterilet. M-am dus la Maternitate, la medicul care mi l-a montat. Mi-a confirmat sarcina, dar mi-a spus că nu face avorturi din cauza convingerilor ei religioase și mi-a recomandat o colegă. M-am programat la Maternitate pentru avort. La vremea respectivă mai aveam încredere în spitalul ăla. În ziua programării m-au dus pe secție, undeva în partea veche a spitalului. Cred că era un birou sau ceva, unde mi-au făcut chiuretajul.
Era o sală mare, rotundă, cu birouri de jur împrejur și o masă de ginecologie lângă ușă. Asistentele chicoteau între ele, ca și când n-ar fi crezut că sarcina s-a instalat peste sterilet… Le-am ignorat, ce mai puteam face. Mi-au făcut anestezia și după aceea m-am trezit într-un salon, cu o infirmieră. De atunci mi-am zis că sigur nu mai calc pe acolo”, ne-a povestit femeia.
Soluția de la privat
Și totuși, ce soluții au femeile care au rămas însărcinate și din diferite motive, nu pot sau nu își doresc să păstreze sarcina? Atunci când avortul nu este prescris de un medic specialist, din motive medicale, iar femeia dorește să facă întrerupere de sarcină, soluția o reprezintă clinicile private. Însă acolo, un avort poate costa aproape cât salariul minim pe economie. Astfel, în Oradea, costul unei astfel de proceduri începe de la 870 de lei și ajunge până la 1.600 de lei, în unele locuri.
„În comunități vulnerabile, lipsa opțiunilor are consecințe grave. Am vorbit cu femei care nu au avut acces la întrerupere de sarcină. Dintre cele care au apelat la ajutorul nostru, unele ne-au povestit cum pentru femei în general, maternitatea este o binecuvântare, dar pentru ele a fost un blestem.
Sigur, avortul ar trebui să fie ultima opțiune. Dar în România, adolescenții și femeile vulnerabile nu au acces nici măcar la contracepție. Sunt comunități vulnerabile, în care femeile sunt bătute dacă folosesc contracepție, sau medicii refuză să le lege trompele. Și atunci apar sarcini nedorite. Au fost femei care ne-au spus că își vor abandona copiii în spital, pentru că nu au o altă alternativă.
Pe unele reușim să le trimitem în Olanda, UK, Spania, unde se poate face avort până la 20 sau 24 de săptămâni”, ne-a explicat Andrada Cilibiu.
Ea a spus că săptămânal primesc mesaje de la femei disperate, care nu știu unde să facă avort, pentru că nu își permit să plătească prețurile de la privat, sau care au descoperit prea târziu că sunt însărcinate.
Nu se fac avorturi, dar nu avem nici acces la contracepție
Potrivit reprezentanților Centrului Filia, care au făcut mai multe demersuri pe lângă Ministerul Sănătății pe tema acestui subiect, autoritățile nu consideră „că e nevoie să se facă mai mult pe zona de accesibiliazare pe avorturi, pentru că avem Planificare Familială, pentru că populația are acces la prevenție. ceea ce este fals”.
„Nu avem acces nici la educație sexuală, nici la contracepție. Din anul acesta există fonduri din PNRR, 10 milioane de euro, pentru revitalizarea rețelei de cabinete pentru planificare familială.
Însă Ministerul Sănătății refuză, de 13 ani, să bugeteze planul național de contracepție. Cabinetele de planificare familială, chiar dacă le facem frumoase și o să pregătim medicii, nu vor face nimic dacă nu vor avea acces la metode de contracepție pe care să le ofere populației”, subliniază Andrada Cilibiu.
Direcția de Sănătate Publică Bihor spune că anul 2015 a fost ultimul an în care s-a derulat în județul Bihor Programul Național de Panificare Familială, prin distribuirea de contraceptive gratuite prin intermediul cabinetele de planificare familială.
„În decada anterioară, cabinetele de planificare familială, pe baza finanțării de la Ministerul Sănătății, au fost aprovizionate cu mijloace contraceptive (prezervative, anticoncepționale orale, dispozitive intrauterine), în vederea distribuirii gratuite la solicitante. DSP Bihor a făcut, în cursul acestui an (n.red. – 2023), demersuri la Ministerul Sănătății pentru reactivarea Programului Național de Planificare Familială, în vederea finanțării/aprovizionării celor trei cabinete existente în județul Bihor”, ne-a transmis instituția.
În Bihor există cabinete de planificare familială în cadrul spitatelor din Oradea, Beiuș și Marghita. Potrivit DSP, ele continuă să ofere consiliere privitor la metodele contraceptive și planificarea sarcinilor, nu și contraceptive.
Medic orădean: „Opțiunea de a nu face pune în pericol viața pacientei
Bihon & Jurnal bihorean a stat de vorbă și cu unul dintre medicii orădeni care fac întreruperi de sarcină. De ce este de acord să facă această procedură?
„Pentru că opțiunea de a nu face pune în pericol viața pacientei. În perioada în care nu se făceau avorturi și era ilegal, erau paciente care optau pentru proceduri «lângă spital» și mureau din cauza asta, sau sufereau complicații care le periclita șansa de a avea copii. Altele aveau probleme de sănătate pe termen lung. Iar multe au murit din cauza asta”, ne-a spus medicul Răzvan Zdrehuș despre motivele pentru care este de acord cu această procedură.
El a precizat că în acest moment avortul este o procedură medicală standardizată, care se oferă în cadru legal în România.
Medicul a explicat că sunt mai multe tipuri de avort: cel medicamentos, care este cel mai puțin complicat, dar mai sunt două tipuri de chiuretaj, cu racleta sau prin aspirație uterină.
„Cu cât e mai puțin invazivă procedura, cu atât riscurile sunt mai mici. Cel medicamentos are cele mai puține riscuri”, ne-a spus medicul. Sursa citată a precizat că cel medicamentos se face până la nouă săptămâni, potrivit prospectului, însă se poate face și după această vârstă, dar cu șanse mai mici de reușită. Dintre cele două tipuri de chiuretaj, aspirația este mai puțin traumatică asupra cavității uterine. „Chiuretajul clasic este mai traumatic și comportă un risc mai mare de leziuni ale endometrului, care ulterior poate să facă mai dificilă o nouă sarcină”, ne-a spus medicul.
O cercetare făcută de Centrul Filia arată că peste 300 de femei și-au făcut avorturi nesigure în ultimii 3 ani.
„În primele șase luni din anul 2022 au fost 13 județe care au raportat zero avorturi la stat, 3 județe care au raportat zero avorturi la stat și la privat. În 2022 s-au făcut aproape de două ori mai multe avorturi la cerere în sistemul privat de sănătate, în primele șase luni ale anului. În 2022 s-au făcut 6.722 de avorturi la cerere, din care 4.131 la privat”, se arată în studiul făcut de asociație.
Despre avort cu psihologul Andreea Dobrițan
1. Care este efectul pe care îl are asupra unei femei doar faptul că trebuie să ia o decizie să facă sau nu avort?
Chiar dacă luarea unei decizii subliniază liberul arbitru pe care îl are în acest caz femeia, procesul decizional nu e atât de simplu precum pare. Acest proces depinde de particularitățile fiecărei persoane, dar și de experiența anterioară. Atunci când trebuie să luăm o decizie într-o situație cunoscută, aceasta necesită puțin timp și este clară. Dar atunci când situația este complet nouă, intervine un întreg parcurs în care sunt cântărite valorile, preferințele și convingerile sale, dar poate fi influențată și de părerile persoanelor semnificative, cu autoritate, din viața femeii. Într-un final, femeia poate să experimenteze o stare neplăcută de singurătate și izolare, atunci când realizează că este unica persoană care are cuvântul final în deciderea viitorului său, dar și a unui potențial copil. Acest moment poate fi unul extrem de împovărător, pentru că puțini oameni doresc să aibă putere de „viață sau de moarte” asupra altei persoane. Mai mult, în acest moment, femeia înțelege că la oricare variantă ar spune «da», există o altă variantă la care este obligată să spună «nu». Acest conflict se finalizează cu alegerea variantei celei mai confortabile și potrivite cu identitatea și caracteristicile femeii decidente.
2. Ce efecte poate avea totuși avortul asupra unei femei, în condițiile în care aceasta nu și-a dorit copilul și a știut de la bun început că vrea să facă o întrerupere de sarcină?
Efectele diferă în funcție de apariția fenomenului de detașare al femeii. Dacă vorbim despre o persoană hotărâtă, care își cunoaște foarte bine prioritățile și planul de evoluție, este foarte posibil să privească această etapă ca neplăcută, dar necesară pentru parcursul său. Dacă vorbim despre o persoană nesigură, anxioasă sau evitantă, care are mereu nevoie de confirmarea celor din jur că alegerile sale sunt potrivite, este foarte posibil ca efectele unui avort dorit de ea să fie manifestate prin culpabilizare excesivă, tristețe accentuată sau chiar auto-pedepsire.
3. Din experiența dumneavoastră, în tot acest proces, ce este cel mai traumatizant pentru o femeie?
Clasificarea evenimentelor traumatizante depinde de particularitățile fiecărei femei. Dacă în cazul unora vina că «a ucis o ființă umană, un viitor copil» poate fi extrem de apăsătoare, în cazul altora, procesul de efectuare a avortului de către personalul medical poate fi traumatizant, ori chiar și vederea femeilor însărcinate ori a bebelușilor în maternitate (unde se fac în general avorturile).
4. Care este efectul asupra unei femei care ajunge să facă un avort, când dă peste un medic care nu este empatic, peste personal medical care o tratează urât în timpul procedurii și nu o ascultă când spune că o doare?
Această situație poate fi extrem de inconfortabilă în cazul oricărei intervenții sau proceduri medicale. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre un element decizional cu puternic impact emoțional, procedura avortului are nevoie de multă empatie și atenție la nevoile emoționale, dar și fizice ale femeii.
5. Cum o poate afecta pe o femeie o sarcină nedorită și cum îi poate afecta relația cu viitorul copil?
Categoric relația cu viitorul copil este afectată, cel puțin inițial, în cazul în care femeia este obligată să păstreze sarcina. În mod obișnuit, într-o sarcină dorită, perioada de atașament a mamei față de copilul său începe din primele luni de sarcină și se dezvoltă constant. În cazul unei viitoare mame care respinge ideea de a avea un copil, în timpul sarcinii acest atașament ar putea fi înlocuit cu detașarea sau chiar respingerea emoțională a copilului.
Ulterior, postnatal, mama ar putea experimenta o depresie serioasă, un sentiment puternic de inadecvare, stări care îi blochează conectarea sănătoasă cu bebelușul său. De asemenea, în acest caz și bebelușul este afectat emoțional, întrucât mama nu răspunde corespunzător nevoilor sale. Acesti factori vor impacta negativ viața viitorului adult. De asemenea, există situații în care mama decide să abandoneze copilul pe care a fost obligată să îl crească în pântecele sale.
Art 201 Întreruperea cursului sarcinii | Codul Penal
(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Ce spune Codul deontologic al medicilor
„ARTICOLUL 34 Refuzul acordării serviciilor medicale (1) Refuzul acordării asistenței medicale poate avea loc strict în condițiile legii sau dacă prin solicitarea formulată persoana în cauză îi cere medicului acte de natură a-i știrbi independența profesională, a-i afecta imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul și rolul social al profesiei medicale.
(2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale, viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol, iar în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală”.
Trimite articolul
XBuna treaba. Dar de ce nu ma mir? Tulburatul de Astatatata… cum l-o chema, ca ma ia durerea de cap incercand sa-i scriu numele, pe cand era presedintele Colegiului Medicilor nu era cat se poate de activ impotriva avortului, de ziceai ca e tandura rupta din partidul republican din SUA, aripa talibana? Iar in Bihor, cu atatia “sectanti”, alinierea la naravurile mentionate va fi si mai rapida.
-
Măi tăutu…tutu, și biserica ortodoxă condamnă avortul, dar habar n-ai, că de când te-a botezat nașă-ta, n-ai mai dat pe la biserică. Principala problemă e lipsa de educație.
E mai simplu sa stai degeaba decat sa muncesti mai ales cand esti lipsit de empatie.
-
empatie pentru tine e sa dezmembrezi bucata cu bucata
Ce lume de kkt.
O femeie are dreptul sa decida ce se intampla cu corpul ei. Punct.
-
Alioto, da, are dreptul sa nu se copuleze ca o descreierata. Ca apoi fatul are dreptul sa vina pe lume si femeia nu mai poate decide pentru o alta fiinta decat ea. Deci fatul are acelasi drept cu femeia. Nu oborati copii fiindca sunteti proaste!
-
Da, ca femeile raman gravide singure, sunt singurele responsabile pt sarcina.
Bravo, bah, baiatule ! Sper ca nu ai vreo sora, nevasta sau fiica.
Imi plac drepturile astea de le impart religiosii tuturor, mai putin femeilor.Mamica ta trebuie sa fie extrem de mandra de tine.
-
Nu rămân singure gravide, dar trebuie să aibă măcar un neuron în plus față de bărbat, că ea trebuie să poarte sarcina. Deci dacă-i mai proastă ca bărbatul, ajunge să tragă.
-
-
Pe bune? Vreun temei juridic la parerile astea? Cine ce drept are rezulta din legi, nu din opinii. “Descreierata”? Frumos…
-
-
DE ACORD !!!
cu corpul ei, dar nu cu corpul unui alt om (AL COPILULUI)
absolut ilogic ce spui.-
Ok blabla,dar pină nu se naște să devină responsabil de corpul lui,femeia trebuie să decidă,nu popa.sau nu știu ce “pocăit”
-
Deci după ce se naște e responsabil de corpul, lui…. aulăleoooo! Bine că ai cap, că altfel ți-ar ploua în gât!
-
Da măi ant.uite,deja tu ai decis să-ți ploaie în gât!
-
-
co ca lar
-
-
Pantis se fofileaza,ca de,ea omoara doar pacienti viabili de transplant,acolo iese malaiul !
cand intru intr-un cabinet de doctor si vad icoane pe pereti si pe birou, aleg altul. La fel fac si daca port o conversatie cu unul care imi spune la final ca va fi voia lui dumnezeu. Toti cretinii habotnici s-au facut acum si medici. Bai frate, pai daca crezi in dumnezeul ma-sii, du-te si fa altceva ca aici e nevoie de stiinta si stapanire de sine, nu de rugaciuni si dumnezei…
-
…s-au făcut medici deoarece au avut creieraș ceea ce tu ai foarte puțin de aia nu înțelegi lucrurile de la un capăt la altul !Aș fi curios dacă chiar alegi alt medic sau acolo te faci mic , nu ești așa unflat ca pe aici !
-
Gheorghe tot… Gheorghe! Daca e plin de icoane ai ajuns la vraci, nu la medic, mai Gheo! Daca esti cu toate tiglele pe casa, e firesc sa vrei sa cauti un medic adevarat, care sa te vindece, nu care sa se roage pentru/cu tine!
-
Cei cu creieras scriu “umflat”, prostii, adica aia fara creieras, exact ca tine. Hai doamne ajuta sa iti mai creasca ca poate inveti limba romana. Cam asta a ajuns tara asta, toti prostii iti dau lectii dar lor le lipsex exact chestiile esentiale. Amin Gigi draga
-
-
Ai tre doze se vede
Cel mai bun articol de pe Bihon.ro. Felicitari pentru investigatie si pentru atragerea atentiei publicului.
Mi-ar placea sa prinda notorietate si sa avem raspunsuri la aceste intrebari la nivel national.
Se pare ca este o problema reala in Romania. Nu este OK, access la informatie, access la intrerupere de sarcina este ceva primordial. Ar trebui sa fie finantat de Ministerul Sanatatii,
Cred ca educatia e cheia in toata povestea asta. O educatie punctuala in special in randul populatiei vulnerabile si defavorizate. Degeaba s-ar face in scoli, la gramada, daca majoritatea celor din aceste medii nu frecventeaza cursurile. Si bineinteles accesul la metode de planificare familiala. Avortul nu ar trebui sa devina masura de contraceptie, ci sa fie utilizat limitat, in cazuri medicale sau de viol si dupa o consiliere pre si post. Pentru restul situatiilor se pot gasi solutii de sprijin. In ce priveste accesibilitatea, imi povestea cineva care locuieste in Germania ca si acolo accesul la avort e foarte dificil, se face la cate o singura clinica de stat regionala, intr-un oras mare, e cu programare si foarte greu se obtine. Datorita acestui fapt a ajuns sa aiba un al patrulea copil minunat, pe care initial se gandea sa-l avorteze. E recunoscatoare ca nu a luat acea decizie. pripita, care atunci parea cea mai buna optiune si-si iubeste enorm copilul. Foarte multe femei ajung sa regrete un avort facut la un moment dat, chiar daca in acel moment parea singura optiune si traiesc toata viata cu o povara.
-
Frumos !
Deci medicii transmit un mesaj printre randuri.
Este legal, putem, știm, dar nu dorim sa ne ocupam de avorturi.
Si atunci nu intelege fiecare ce doreste ?
Sa nu spuneti ca asa vrea …. Domnu’ !
Nu are rost venit cu argumente de acest fel.
Medicina este valabila si ptr. credinciosi cat si ptr. atei.
Ea nu ar trebui sa faca diferente pe baxa de …. nu ai tu voie sa hotarasti ce sa se intampke cu corpul copilului din burta mamei.
Bibe ca mama a putut sa nu hotarasca, dar sa ramana de faxan gravida cu nu stiu cine !
Aia se pate, nu-i asa neoprotestantilor vocali ?-
daca esti asa de smecher fa.te doctor si fa tu avorturi la cerere. da nu te duce capu asa.i? atunci lasa medicii sa decida ce vor sa faca si ce nu.
-
Avortul este o alegere personala… pacat de copilul pe care il omori, dezmembrandu-l bucata cu bucata (mai cititi si voi). —- sa nu cumva sa avem curajul sa zicem ceva ca ne sar in cap idiotii de progresisti !!!! avortul e o crima, asta e clar… acuma ca e legal… asa e…. dar macar sa recunoasca toti ca ii o crima legala, cum a fost sclavia si holocaustul.
O lume din ce in ce mai tampita cu progresismul asta ilogic.
Avortul e crima. Daca nu vrei sa cresti copilul, atunci naste-l si omoara-te pe tine, dar nu-l omori pe el.
Avortul e alegerea femeii despre propriul corp. corect. dar in tine exista deja o alta fiinta iar daca ii iei viata, e crima.
Cautati statistici oficiale despre graviditatea din cauza violului si mai apoi vorbim. veti fi surprinsi de procentul mic. iar ca sa sustii avortul tocmai din motivul acesta, este un lucru aberant. Viata copilului e un drept, iar tu nu ai dreptul sa i-o iei.
-
Populatie bulnerabila zici ?
La rromi sau la pocaiti penticostali ?
Ca ultimii sunt din istoric fabricanti de copii, de cați dă Domnul!!
E titlu de glorie sa aiba intre 8 si 12 bucati.
Sa isi cumoere microbus cu 9 locuri ca sa ii duca joia si duminica la ambele servicii religioase OBLIGATORIU.
Sa le inchida televizorul, sa nu le lade telefoanele, sa nu ii lase in vacante decat in tabere crestine, etc….
Sa nu poata intra ci altii in contact ptr.a nu se intoarce cu fundul in sus universul creat de pastori, neamuri, parinti si profesorii din svolile lor crestine care traiesc dupa reguli restrictive duse la extrem.
Si ptr.ca ei traiesc cate 10 – 12 persoane intr-o casa sau intr-un apartament, vor sa ne convinga si pe noi, in frunte cu d-na aia Carmen Pantis ( alta credinciasa de a lor ce e sefa Colegiului Medicilor Bihor ) ca asa e minunat sa traim.
Sincer, nu vreau sa traiesc asa.
Si nici nu imi educ copii sa se formeze asa.
Adica sa faca copii multi.
Ca nu avem nevoaie doar de cantitati ci si de calitati.-
Rău vă f#$% grija pocăiților! Sunt pe buletinul tău? Sunt pe buzunarul tău?
-
Sa vezi când vor veni musulmani câți copii o să aibă și o să-ți pună și o bombă,atunci o să-ți pară rău că nu ai copii.
-
-
Si tu esti frate intr-u Domnu !!
Fugi la Adunare….
Întrebarea este cine sponsorizează acest centru filia (cu “L” mic) și cu ce scop?
Foarte aiurea ca nu se pot face avorturi in toate orasele din Bihor, macar la un medic. Dar nici planificare nu exista si acces la contraceptive.
Dar cea mai mare magarie o reprezinta asociatiile acestea care baga bani seriosi in a speria persoanele si asa vulnerabile sa nu avorteze. Iaca auzi si tu, creste riscul de cancer. De acestia imi e cel mai scarba.
Dacă și părinții voștri s-ar fi gândit la fel de liberal despre avort nici voi nu ați mai fi pe lumea aceasta.
Nu-i problema că avortezi ba ești încurajată să o faci insa doamne ferește să abandonezi o pisică ,am ajuns că punem preț pe animal dar nu pe viața unui om
Ăștia care susțineți avortul, vă întreb a-ți stat de vorbă cu o femeie după ce a avortat? Cred că bărbați îs cei care își dau cu părerea
-
Pune-te și învață gramatica limbii române, înainte să-ți dai cu părerea despre subiecte atât de complexe!
va plângeți toată ziua ca va e greu, ca nu aveti bani ca e dificil de trait in ziua de azi… poi cum sa nu va fie greu cand susțineți crimele astea. cica “e legal sa faci avort”. nu vedeti ca va bate Dumnezeu?
Avortul nu este un serviciu medical ci o crimă. Faptul că doctorii refuză să facă avorturi înseamnă că au conștiință. Bravo lor!