De abia acum, în ianuarie, când butelia a trebuit schimbată, după cozonacii şi fripurile la cuptor, care ne-au consumat gazul, ne-am dat seama că preţul acesteia a luat-o razna. „Nu-mi vine să cred că butelia s-a scumpit în aşa hal. În câteva luni preţul buteliilor a crescut cu circa 20 de lei”, se revoltă Ioan Costa. La Petrom, preţul unei butelii de aragaz este de 66 de lei.
Nemulţumiri
De această scumpire sunt nemulţumiţi nu doar consumatorii, ci şi administratorii staţiilor de îmbuteliere şi distribuitorii autorizaţi. „Am rămas şi noi muţi la scumpirile gazului practicate de rafinării în ultima vreme. Noi nu ne permitem să creştem preţul decât cu procentul cu care îl cresc şi rafinăriile. Şi aşa vânzările au scăzut cu 30%”, ne-a declarat Dumitru Mateiaş, administratorul SC Delta Gaz Bihor SRL.
Acesta a adăugat că, mai mult ca sigur, vor urma şi alte scumpiri ale gazului. „Am făcut adrese la Bucureşti şi am cerut explicaţii despre aceste scumpiri, dar nu ne-a dat nimeni nici un răspuns”, a opinat Mateiaş.
Distribuitorii autorizaţi spun că aceste scumpiri i-au afectat şi pe ei foarte tare. Cu toate acestea, nu-şi permit să crească prea tare preţul buteliilor. „Ne-au scăzut foarte mult cererile de butelii. Avem preţul sub al celor de la Petrom, 60 de lei butelia, dar nici aşa nu prea avem solicitări. Mulţi avem maşinile în leasing şi de abia mai putem să plătim ratele”, se plânge un distribuitor de butelii la domiciliu.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!