8 aprilie 2013 va figura în istoria transplantului din România şi datorită Oradiei.
Luni după-masă, au fost efectuate patru intervenţii chirurgicale de prelevare de organe, în trei spitale româneşti: două operaţii au fost realizate simultan la Spitalul Judeţean Oradea, una la Spitalul Judeţean Timişoara şi una la Spitalul din Deva.
Două simultan
Coincidenţă şi totuşi, la Spitalul Judeţean Oradea, două femei, cu aceeaşi vârstă (55 ani), din Bihor, internate amândouă în aceeaşi zi (sâmbătă, 6 aprilie a.c.) cu infarct miocardic acut resuscitat foarte greu respectiv cu hemoragie de trunchi cerebral au intrat în moarte cerebrală – afecţiune fatală.
Duminică s-a început întocmirea protocolului de diagnosticare cu moarte cerebrală pentru cele două paciente, cu toate analizele speciale aferente. Familile celor două paciente (una cu fata cadru medical şi cealaltă cu o rudă în Germania care sprijină ideea de prelevare/transplant) au reuşit să accepte donarea de organe şi prin acest gest să îşi transforme propria tragedie în viaţă pentru alţi mulţi necunoscuţi.
Gestionare exemplară
Luni la ora 15:00, echipe conduse de chirurgul Radu Zamfir de la Bucureşti respectiv de către urologul Silviu Moga, de la Cluj, au început simultan operaţiile de prelevare de la cele două paciente, la Spitalul Judeţean Oradea. Experţii de la Bucureşti şi Cluj au realizat deodată cele două intervenţii chirurgicale cu ajutorul colegilor de la Spitalul Judeţean Oradea (dr. George Roiu, dr. Monica Kiss, chirurg respectiv oftalmolog, la care se adaugă anestezişti, asistente, printre care şi Daniela Fartais – asistenta responsabilă cu instrumentarul). S-au prelevat de la ambele paciente rinichii, ficatul, dar şi corneea. Întrucât ficatul uneia dintre paciente nu era în parametri normali pentru a fi transplantaţi, acesta nu a mai fost trimis ulterior la Bucureşti.
Operaţiile s-au încheiat în jurul orei 21:00 şi, pentru că alte două prelevări de organe au fost anunţate luni seara în ţară, în două oraşe diferite, la Spitalul Judeţean Oradea s-a început gestionarea situaţiei complexe de transport în siguranţă a organelor prelevate respectiv de transport urgent al echipelor de specialişti de la Bucureşti şi Cluj.
Experţii conduşi de dr. Zamfir au mers la Spitalul din Deva, iar experţii conduşi de dr. Moga au fost duşi la Timişoara. Pe de altă parte, ficatul prelevat şi corneea au fost trimise la Spitalul Fundeni din Capitală, iar cei patru rinichi – la clinica de specialitate de la Cluj.
Managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, a reuşit să gestioneze cu succes toate transporturile, aerian, dar şi terestru, cu mai multe maşini de ambulanţă, astfel încât medicii au ajuns la timp la Timişoara respectiv Deva, iar organele au ajuns în siguranţă la Bucureşti, respectiv Cluj, unde şapte oameni aşteptau să fie transplantaţi şi să primească şansă la viaţă.
A zecea
Cu cele două intervenţii de luni după-masă, Oradea numără 10 astfel de operaţii de prelevare în vederea salvării oamenilor prin transplant din acest an, situându-se tot în fruntea centrelor medicale din ţară unde se efectuează astfel de intervenţii chirurgicale speciale: Oradea (10 operaţii), Timişoara (7 operaţii), Cluj (6 operaţii), Bucureşti şi Târgu-Mureş (câte patru operaţii), Iaşi (2 operaţii), Craiova (o operaţie), Deva (o operaţie).
Intenţia conducerii Spitalului Judeţean este de a dezvolta şi mai mult activitatea de aici în domeniul transplantului, pentru ca să se efectueze şi la Spitalul Judeţean Oradea nu doar operaţii de prelevare de organe ci şi de transplant.
Citiți principiile noastre de moderare aici!