Evenimentele au fost organizate de Primăria şi Consiliul Local Ştei, Casa de Cultură ,,Miron Pompiliu’’ împreună cu Centrul Judeţan pentru conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. La statuia lui Miron Pompiliu a avut loc o ceremonie religioasă, urmată de depuneri de coroane, iar elevii din oraş au susţinut un program artistic. Duminica, la Casa de Cultură ,,Miron Pompiliu’’, a avut loc şedinţa festivă a Consiliului Local Ştei, condusă de primarul Iulian Balaj. Cu această ocazie au fost premiate patru cupluri care şi-au aniversat „Nunta de Aur”: Zanc Gavril şi Elena, Toma Ioan şi Firoanda, Miclea Ioan şi Marta, Copil Mihai şi Ana.
Cetăţeni de onoare
În cadrul şedinţei a fost decernat titlul de Cetăţean de Onoare unor personalităţi marcante din viaţa Şteiului, care au făcut cunoscut numele oraşului nu numai în ţară ci şi în toată lume. Primarul Iulian Balaj a înmânat diplome de cetăţean de onoare prof. univ. dr. Liviu Anton, de la Universitatea Politehnică Timişoara, preotului Robert Romulus Popa, protop de Milano (Lombardia), promotor al culturii şi spiritualulităţii româneşti în Italia, reprezentant activ în promovarea ecumenismului la Milano, printre români, colaborând cu parohiile romano-catolice și cea ortodoxă română; fostului fotbalist şi fost vicepreşedinte a Ligii Profesioniste de Fotbal, Alexandru Ioan Boc, fost component a naţionalei Române de fotbal; balerinului Edward Clug, director artistic al baletului la Teatrul de Stat din Maribor; prof. Marilen Gabriel Pirtea, rector la Universitatea de Vest Timişoara; dr. Paul Pătroi, medic în Germania.
Petrecerea şteienilor a continuat cu parada portului popular, concerte folclorice, iar eara de ieri s-a încheiat cu concertul trupei Semnal M şi un foc de artificii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!