În 1933, Tudor Mușatescu scria piesa „…Escu”, al cărei fir epic urmărește eforturile disperate făcute de Decebal Necșulescu de a deveni ministru, cu prețul traseismului politic. Traian Necşulescu, interpretat de Alin Stanciu, declanșează cea mai controversată scenă a piesei, cea în care acesta simulează că urinează pe cinci pitici de grădină, care reprezintă explicit figurile Președintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, premierului Viorica Dăncilă, a fostului șef al Statului Traian Băsescu şi a fostului ministru Elena Udrea. Scena a fost „gustată” de publicul orădean… Culisele politicii și șantajul în politică sunt aduse în fața publicului în interpretarea actorilor de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Următoarea reprezentație are loc marți, 02 aprilie.
Regia spectacolului e semnată de Claudiu Goga. Scena este probabil o continuare a protestului la care participă o parte dintre actori și care are ca subiect ordonanțele date de Guvern, mai ales în domeniul justiției, protest contestat, de asemenea, de actori precum Vladimir Găitan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!