Eleva Ioana Patrisia Goilean a obținut Premiul de Excelență la Concursul Internațional „Copilăria de-a lungul AnoTimpurilor”, iar Laura-Irina Pălcuț a câștigat Premiul II.

Scrisul, un pshiholog

Am vrut să aflăm de ce sunt atrase de scris și cum reușesc să facă performanță vulcanistele. „De ce scriu? Cred că îmi cereţi să fac o confesiune. Scriu pentru că îmi place. Mi se pare că fac ceva special când scriu. Atunci parcă mă regăsesc şi-i descopăr pe cei din jurul meu, despre care scriu. Scrisul pentru mine nu este doar o pasiune, a devenit «un psiholog» şi un prieten. Scrisul «se metamorfozează» în aceste ipostaze când sunt singură şi am nevoie atunci de cineva sau de ceva lângă mine. Foaia, uneori laptopul, îmi ascultă gândurile, mă ajută să le înţeleg şi să le aranjez în pagină, ori de câte ori este nevoie. Verbul m-a impresionat şi pe mine, a avut un impact mare asupra mea. Trăirile interioare, bucurie, tristeţe, iubire, revoltă, toate acestea s-au eliberat scriindu-le pe o foaie”, spune Ioana Patrisia Goilean.

[eadvert]

De când cochetează adolescenta cu scrisul? „Nu scriu de mult timp. Trofeul acesta mi-a adus bucurie, mă simt bine. E ceva câştigat prin efortul meu şi sunt mândră de el. E prima dată când particip la un concurs literar, iar trofeul mă motivează să continui. L-am câştigat pentru sinceritate, pentru normalitatea copilăriilor din vremea mamei şi a bunicii. Cred că am reuşit să impresionez juriul deoarece mesajul poeziei mele a fost unul clar, iar aceasta a reuşit să pătrundă în inima juraţilor, făcându-i să-şi amintească de propriile copilării, de-a lungul AnoTimpurilor. Poezia mea permite cititorului să-şi imagineze liber cadrele de trecere de la o generaţie la alta, ca printr-un portal”, mărturisește câștigătoarea Premiului de Excelență.

Poziţia autoarei în operă este cea de martor, prin acesta dorind ca şi cititorul să fie, la rândul lui, un martor al copilăriei părinţilor şi bunicilor, făcăndu-i să-şi imagineze cu drag cum arătau aceştia în tinereţea lor, iar pentru o scurtă vreme, să uite de timp, să călătorească alături de ea prin „AnoTimpuri”. Ioana ne-a spus și povestea trofeului. „Doamna de Română mi-a vorbit despre Concursul «Copilăria de-a lungul AnoTimpurilor», de la Asociaţia Cultural-Ştiinţifică «Pleiadis» din Iaşi. M-am speriat puţin când am observat că e un concurs internaţional. Parteneră a fost Şcoala Raională de Arte Plastice «Nicolae Moisei» din Teleneşti, Republica Moldova. M-a încurajat faptul că era o temă care îmi place. De fapt, în clasa a IX-a am studiat un capitol despre copilărie, joc, joacă şi asta m-a ajutat. Am citit multe cărţi despre copilărie, în care am descoperit mai multe forme ale ei. Cu această temă am călătorit în alte spaţii şi în alte timpuri, unele fantastice. Am realizat, ca temă, un interviu cu mama despre copilăria ei şi a bunicii materne. Apoi m-am trezit scriind o poezie în trei părţi, în vers alb: «Generaţii», cu care am participat la concurs. A fost plăcut şi destul de uşor pentru că scriam despre familia mea. Copilăriile majorităţii oamenilor rămân necunoscute, dar uneori sunt spectaculoase. Copilăria mamei, a bunicii mele par mai triste, obişnuite pentru vremea lor, dar cred că vor deveni spectaculoase atunci când oamenii vor uita vremurile normale. Vorbind cu mama, am constatat ce înseamnă cu adevărat nostalgia. Cred că oamenilor le place să vorbească despre copilăria lor”, consideră Ioana.

Vulcanista spune cu modestie că nu se aștepta să câștige Trofeul de Excelență.

„Fiind prima încercare, am aşteptat cu mari emoţii rezultatele, mult timp, deoarece concursul s-a desfăşurat în perioada mai-august.

Planul meu de viitor, în domeniul creaţiei, este să continui ceea ce fac, deoarece scrisul mă face fericită, iar problemele aşteaptă desigur nerăbdătoare să fie puse în pagină, atât scris, cât şi sub formă plastică, de desen”, a spus Ioana Patrisia Goilean.

Moștenire psihologică

Laura Irina Pălcuț este laureată a aceluiaşi concurs, obținând Premiul al II-lea. Spune că pentru ea, scrisul a fost ceva care a venit oarecum natural. „Nu aş putea spune că există un moment anume în care să mă fi «apucat», ci aş descrie această pasiune ca fiind ceva care s-a conturat încet, dar sigur, încă de când eram copil, iar temele mele preferate erau compunerile la Limba Română. Undeva, pe drum, a avut loc o încrucişare a iubirii faţă de lectură şi a celei de a crea, dând naştere primelor mele poveşti. Pe măsură ce am crescut, am simţit nevoia de a da o formă proprie gândurilor şi sentimentelor mele, în special pentru a-mi defini perspectiva asupra diverselor subiecte care mi-au provocat conflicte interioare sau care au produs, într-un fel sau altul, un impact asupra mea. Sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care m-au încurajat să scriu, de-a lungul timpului”, spune Laura. Tânăra a cunoscut confirmarea talentului său, la fel ca și Ioana, ca urmare a susţinerii şi îndrumării doamnei profesoare de Limba şi literatura română, „care a crezut în mine şi în relevanţa ideilor mele, deşi am ales să ilustrez tema copilăriei într-un mod atipic, vorbind despre «moştenirea psihică» pe care o transmit părinţii copiilor lor. Pe mine m-au atras subiectele controversate, mai puţin populare, îndeosebi cele legate de ungherele întunecate ale spiritului uman. Moartea, macabrul, supranaturalul, zbuciumul interior dus până la nebunie, pe care le-am regăsit în literatura lui Edgar Allan Poe şi H. P. Lovecraft, spre exemplu, mă inspiră. Totodată, îmi modelează voinţa de a aduce în discuţie felul în care viaţa sufletească ne influenţează parcursul pe durata întregii vieţi. Îmi doresc ca într-o zi, generaţia mea să se poată elibera de eticheta superficialităţii şi să demonstreze că toate prejudecăţile legate de ea sunt doar o neputinţă a celor mari de a-i pătrunde subtilităţile sufleteşti”, spune Laura.

Laura Irina Pălcuț a participat în concurs cu proză. „Cred că am fost puţin mai îndrăzneaţă. «Moştenire» este o proză scurtă înşelătoare, pentru că nu se referă la tradiţii, obiceiuri. Aşa cum am arătat, este o «moştenire psihologică», macabră, transmisă descendenţei unei familii de către ascendenţă. Finalul dezvăluia această moştenire secretă şi cred că juriul a apreciat mai mult stilul decât subiectul”, spune Laura. „Vinovată” de participarea vulcanistelor în concurs este doamna profesoară Elena Ojică. Și domnia sa a trăit emoțiile și bucuria competiției, alături de cele două premiante.

„Trei poli ai educaţiei”

„Fără îndoială, orice profesor de Limba şi literatura română se bucură când elevii citesc, dar atunci când îşi încearcă şi condeiele, este fericit. Ioana şi Laura sunt două fete muncitoare, care au demonstrat că un an pandemic poate fi încheiat frumos, cu succes. Se poate observa că fetele sunt excelente cititoare şi aş pleda încă o dată, în faţa tuturor elevilor, pentru formarea lor şi prin lectură. Ioana cultivă mai mult scrierea experienţială, în timp ce Laura este imaginativă şi creativă, pătrunzând în cele mai întunecate unghere ale minţii omului. Sunt convinsă că datorită plăcerii de a scrie şi premiilor obţinute, vor parcurge un drum frumos, al creativităţii, al rafinării expresiei, stilului”, explică profesoara de Limba Română.

Una dintre secţiunile concursului a fost dedicată cadrelor didactice, iar doamna profesoară Elena Ojică a intrat în competiție. „De data aceasta nu am dorit să particip cu o lucrare metodico-ştiinţifică, alăturându-mă fetelor cu o creaţie literară cu caracter autobiografic. Aţi observat că Ioana a vorbit despre oamenii din jurul nostru, rămaşi anonimi, dar care sunt «formatorii» noştri încă din copilărie. În «Trei poli ai educaţiei», am evocat trei femei simple, ţărănci din satul natal al tatălui meu, care mi-au dat unele dintre cele mai frumoase lecţii de viaţă, alături de părinţii, bunicii, dascălii mei, oameni dintr-o comunitate interetnică: lecţia despre buna integrare în comunitate, lecţia cumsecădeniei, a dărniciei, a tihnelii, a respectului şi ascultării reciproce, a aparenţelor înşelătoare, a spiritului de întrajutorare, a transmiterii tradiţiei şi credinţei către urmaşi… Toate aceste daruri le metamorfozează pe Catiţa Totoreanului, Tiţa Licului, nană Firoandă în trei poli veritabili ai educaţiei mele”, spune dascălul vulcanist.

Profesoara mărturisește că s-a simțit motivată şi emoţionată să participe în concurs alături de elevele sale. „Premiul I mă onorează, venind din partea unui juriu de specialişti. Tiparul clasic al profesorului este cel de îndrumător, fie că este vorba de concursuri şcolare, fie de spectacole. M-am convins, în timp, că elevii au nevoie de modele şi că îşi doresc să vadă reacţiile profesorului care scrie cot la cot cu ei sau urcă cu aceştia pe scenă, într-un spectacol, având un rol. Împreună, avem de câştigat.

Activitatea de coordonare a Ioanei şi a Laurei mi-a procurat realmente clipe de încântare. Aş dori să amintesc şi eforturile colegei mele, prof. Schilinka Ioana, care a pregătit câteva eleve excepţionale, premiate, dar şi dispoziţia profesoarei de a scrie pentru acelaşi concurs”, a spus prof. Elena Ojică.