Cu peste 3.800 de persoane a scăzut numărul pensionarilor din judeţul Bihor într-un an, potrivit informaţiilor primite de la Casa Judeţeană de Pensii (CJP). Astfel, dacă în luna iunie 2016 se aflau în judeţul Bihor 154.481 de pensionari, la sfârşitul lunii iunie 2017 numărul acestora a ajuns la 150.643. Cu 3.838 mai puţini.
În prezent, în Bihor sunt 142.768 de dosare de pensii de stat, 7.875 de dosare de pensii pentru agricultori, 45 de pensionari IOVR, 1.286 de veterani de război şi 11 beneficiari de ajutor social.
Cel mai mult a scăzut numărul de pensii de invaliditate, cu 8,27%, de la 33.468 în iunie 2016 la 30.702 în iunie 2017.
Numărul pensiilor pentru limită de vârstă a crescut de la 95.026 la 95.368, al celor anticipate de la 571 la 585, al celor anticipate parţial de le 994 la 1.215.
„Este adevărat că a scăzut numărul pensionarilor din Bihor. Scăderea s-a produs pe cale naturală, dar şi datorită faptului că a scăzut numărul pensiilor de invaliditate, multe dintre acestea devenind pensii pentru limită de vârstă”, ne-a declarat Carmen Polman, directorul economic al CJP Bihor.
Pensia medie pentru limită de vârstă a crescut în judeţul Bihor cu 5% într-un an, de la 1.041 de lei în iunie 2016, la 1.093 de lei în iunie 2017, iar pensia medie din sectorul de stat a crescut cu 5,5%, de la 880 de lei în iunie 2016 la 929 de lei în iunie 2017.
La nivel naţional
Numărul pensionarilor din România a scăzut cu circa 9.000 de persoane în trimestrul doi din 2017, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, la sfârşitul trimestrului doi erau înregistraţi 5.225 mii de pensionari. Cea mai mare parte dintre aceştia, 3.965 de mii erau pensionari de limită de vârstă. 22 de mii erau pensionari beneficiari de pensie anticipată, 77 de mii – pensionari beneficiari de pensie anticipată parţial, 595 de mii pensionari de invaliditate şi 563 de mii beneficiari ai pensiei de urmaş. Numărul pensionarilor beneficiari ai pensiei social minime garantate era de 1.000,1 mii.
Datele centralizate de INS pentru trimestrul al doilea din 2017 arată pensia medie lunară a crescut cu 8,4% procente față de aceeași perioadă a anului precedent.
Valoarea medie a pensiei din sistemul de stat a fost de 1.022 lei iar pensia medie a celor care au atins vârsta de pensionare (cu sau fără a avea stagiul legal de cotizare îndeplinit) a fost de 1.154 de lei.
De reținut, pensia celor care au ajuns la vârsta de pensionare a crescut cu 7,6%, adică sub avansul mediu. În acelaşi timp, ce la persoanele pensionate anticipat creșterea medie a fost de 26,4%. Pe locul doi la creşterea veniturilor s-au plasat urmaşii pensionarilor (asimilaţi cu pensionarii din motive administrative de plată şi nu nepărat de vârstă), cu o creştere de 13,8%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!