Încă de la apariția sa în show, tânărul a fost decretat drept autorul celui mai bun desert degustat de chefi în toate cele 5 sezoane și a ajuns în echipa albastră, alături de chef Florin Dumitrescu, căruia vrea să-i dedice trofeul, dacă îl va câștiga. A convins juriul emisiunii cu o rețetă de pavlova, iar apoi a demonstrat că știe să pună în valoare elementul-surpriză, castravetele.
Carpacio de castravete cu dressing de iaurt și castravete, gel de coriandru, sote de mere verzi, miere și migdale zdobite, e farfuria cu care Bogdan a primit încă o dată aprecierile chefilor. De altfel, la doar 21 de ani, Bogdan și-a făcut un adevărat brand din modul în care gătește și își realizează farfuriile, chefii recunoscând adesea maniera sa de lucru. La prima apariție în cadrul show-ului, Bogdan și-a spus, printre lacrimi, povestea, fiind vizibil marcat în momentele în care a vorbit despre mama sa.
Bogdan a povestit că a plecat la facultate în Olanda, dar fiindcă nu i-a plăcut, a decis să se apuce de bucătărie. Și-a încercat abilitățile în bucătăria unui restaurant din Olanda, iar experiența de acolo i-a oferit toate răspunsurile de care avea nevoie. Apoi a venit acasă, și-a luat o diplomă de bucătar și apoi a plecat la Paris, acolo unde a lucrat îndrumat de chef Mihali – fost concurent din sezonul 2, șef de tură într-un restaurant. S-a întors acasă atunci când i-a murit mama și a decis să fie aproape de familie. Acum e component al echipei „Ștrumfii jedi”, cum i-a poreclit Florin Dumitrescu, și se află foarte aproape de a ajunge în marea finală „Chefi la cuțite”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!