Am ajuns bine la Londra după un drum cu peripeții (poate vă povestesc odată), mi-am preluat echipamentul și am fost instruit cu privire la traseu și desfășurarea acțiunii”. Este mesajul pe care Adi Hadean, cunoscut orădenilor ca realizator al emisiunii Happy Cook, l-a transmis prietenilor săi de pe o reţea de socializare. Adi Hădean este unul dintre cei cinci români selectaţi de Samsung ,în cadrul campaniei de nominalizare „Pasiuni care schimbă vieţi” să poarte torţa olimpică la Jocurile Olimpice de la Londra. Cei cinci „eroi locali” sunt Bogdan Cismariu, Adrian Hadean, Marius Radu, Cristina Bogdan şi Cătălin Stelian.
Adi Hadean este unul dintre cele 8.000 de persoane, din care 700 de personalităţi din Regatul Unit, care vor purta flacăra olimpică pe o distanţă de 12.000 de kilometri în cadrul unei ştafete care va fi parcursă în 70 de zile. Fiecare va purta torţa pe distanţa a 300 de metri. Flacăra olimpică a pornit în drumul său spre Londra pe 19 mai. Adrian Hădean a fost desemnat să poarte flacără ca urmare a faptului că în calitate de coordonator al unui program de nutriţie pentru copiii de grădiniţă, a reuşit să îmbunătăţească comportamentul alimentar al prichindeilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!