Poliţiştii îl suspectează pe I.N. că, în perioada februarie 2009 – aprilie 2010, în calitate de reprezentant legal al respectivei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, în mod nereal, cheltuieli aferente unor operaţiuni ce atestă achiziţii de prestări de servicii de la două societăţi comerciale cu comportament tip „fantomă”. În realitate, facturile au fost înregistrate în scopul de a sustrage societatea comercială de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului. Prejudiciul total provocat astfel bugetului de stat este de 85.303 lei şi reprezintă T.V.A. şi impozit pe profit. „Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului de stat” precizează subcomisar Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
A prejudiciat statul
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început urmărirea penală împotriva lui I.N.(57 ani), din Oradea şi a unei societăţi comerciale cu sediul în municipiu, sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
O investigație realizată de Recorder scoate la iveală contradicțiile din discursul lui Călin Georgescu, politicianul care astăzi critică "rețeaua Soros" și finanțările internaționale, dar care, în anii '90, colabora activ cu aceleași organizații pe care acum le denunță, potrivit Digi24.ro.
România
Un Airbus A320 al companiei HiSky, cu înmatricularea YR-BEE, a fost nevoit să revină de urgență pe Aeroportul Otopeni, imediat după decolare, în seara zilei de luni, 3 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 2 martie, polițiștii bihoreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui polițist de 30 de ani, din Sânmartin, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere.
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
5
BIHON Sport local
Antrenorul Călin Cheregi nu a putut digera eșecul la scor suferit de Crișul Sântandrei în deplasare la CSM Sighetu Marmației (1-5) și a decis să-și prezinte demisia.
BIHON Sport local
Etapa a doua din circuitul local „Oradea joacă padel” a adunat la start 46 de echipe (71 de jucători) la cele cinci nivele: 1, 2, 3, feminin și mixt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!