Reputatul lingvist cu o prestigioasă carieră internațională, vicepreședinte al Academiei Române între 2006 și 2014, s-a născut în Bihor, la Vașcău, în 8 septembrie 1932.
Marius Sala a fost și director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iodan – Al. Rosetti“ vreme de peste 20 de ani.
În anul 2000, Sala primise titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea. Academicianul a fost distins cu același titlu de universitățile din Timișoara, Arad, Craiova, Alba Iulia, Suceava și Galați. Președinția României i-a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Comandor, în anul 2000, avansat în grad de Ofiţer în 2009. Tot în 2009 a primit Trofeul „Celebritatea anului pentru cercetare“.
„Stingerea din viață a academicianului Marius Sala, un model de hărnicie și rigoare intelectuală, de devotament instituțional, de echilibru și blândețe, el însuși „un stâlp al înțelepciunii“, va fi resimțită cu mare tristețe de comunitate academică din țară și din străinătate. Membrii Academiei Române sunt îndurerați și aduc un respectuos omagiu la despărțirea de confratele lor”, transmite Academia Română.
IN MEMORIAM ACADEMICIAN MARIUS SALA (1932 – 2018)
Născut în 1932 la Vaşcău, județul Bihor, Marius Sala a urmat studiile liceale la Beiuş, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie din Universitatea din Bucureşti. A făcut stagii de specializare în Franţa, Suedia, Cuba, Columbia, Perú şi Venezuela. În 1967 a devenit doctor în filologie, iar în 1974 a primit titlul de doctor docent. Imediat după absolvirea facultății, la vârsta de 23 de ani, devine cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ din Bucureşti, în cadrul căruia va activa peste 60 de ani și al cărui director va fi din 1994 până în 2017.
O impresionantă operă științifică
Cercetările sale au vizat domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică etc.
Este autorul unei impresionante opere științifice, de peste 300 de lucrări, studii, articole, cărți de autor sau în colaborare, publicate în țară și în străinătate: Estudios sobre el judeo-español de Bucarest (1970); Contribuţii la fonetica istorică a limbii române (1970, publicată în limba franceză în 1976); Phonétique et phonologie du judéo-espagnol de Bucarest (1971); Limbile lumii. Mică enciclopedie (1981, în colab., publicată în limba franceză în 1984); Etimologia şi limba română (1987, în colab.); Enciclopedia limbilor romanice (1989, în colab.); Lenguas en contacto (1997, ediţie în limba română în 1998); De la latină la română (1998, tradusă în franceză, 1999, japoneză, 2001, spaniolă, 2002, italiană, 2005, engleză, 2005, greacă, 2008); Introducere în etimologia limbii române (1999); Limbile Europei (2001, în colab.); Aventurile unor cuvinte româneşti (2005, ed. II, 2006, vol. II, 2006); Cuvintele – mesageri ai istoriei (2009), 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create (2010).
Anvergura internațională
În paralel cu activitatea de cercetare a dezvoltat o bogată carieră universitară. A ţinut cursuri şi seminarii la Universitatea din Bucureşti, în perioada 1963-1973, la Universitatea de Vest din Timişoara, începând din 1996 și la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“, din anul 2000. A fost profesor invitat la universităţile din Malaga, Heidelberg, Madrid, Mexico City, Köln, Frankfurt, Oviedo, Udine, Lima.
A fost redactor-şef al celor mai importante reviste de lingvistică editate de Academia Română: „Limba română“, „Revue Roumaine de Linguistique“ şi „Studii şi cercetări lingvistice“. Membru în comitetul de redacţie ale revistei „Bulletin de la Société Roumaine de Linguistique Romane“ şi în consiliul de conducere al revistelor internaţionale: „Iberoromanica“ (Tübingen), „Anuario de Lingüística Hispánica“ (Valladolid), „Lexis“ (Perú).
Odată cu alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române, în 1993, a deținut o serie de funcții și a coordonat importante proiecte și programe: a fost preşedinte al Comisiei de cultivare a limbii române a Academiei Române, redactor responsabil al lucrărilor: Dicţionarul limbii române, Mic dicţionar academic, Dicţionarul etimologic al limbii române, Istoria limbii române și organizator, începând cu 1995, al ciclului de conferinţe bilunare ale Academiei Române „Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor“.
Marius Sala a activat de asemenea într-o serie de organisme naționale și internaționale dedicate studiului limbilor romanice, atât ca membru, cât și în calitate de coordonator: a fost director al Biroului din România al Uniunii Latine, director al Pavilionului României la EXPO’92 de la Sevilla şi la EXPO’98 de la Lisabona, membru de onoare în Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică; membru în Comitetul Internaţional al Atlasului Lingvistic Mediteranean, în Comitetul Internaţional de Ştiinţe Onomastice, în Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor, în Comitetul Atlasului Lingvistic Romanic. Coordonator pentru România al proiectului PATROM.
În 1978 a fost ales membru corespondent al Real Academia Española, apoi, membru al Instituto Mexicano de Cultura (1981), al Academia Nacional de Letras din Uruguay (1994) și al Academia Peruana de la Lengua (2004).
Premii și distincții
A obținut de trei ori Premiul Academiei Române (1970, 1981, 1989) şi i-a fost decernat Premiul Centenarului Academiei Mexicane (1975).
Activitatea sa științifică a fost recunoscută și recompensată și pe plan internațional: a fost distins cu titlurile „Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana“ (Italia, 2004), Officier de l’Ordre de la Couronne (Belgia, 2008), Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2011), Chevalier de l’Ordre National de la Légion d’Honneur (2013).
A primit titlul de Doctor honoris causa din partea mai multor universități românești, între care Universitatea de Vest din Timişoara (1999), Universitatea din Oradea (2000), Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad (2001), Universitatea din Craiova (2002), Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava (2005), „Dunărea de Jos“ din Galaţi, „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia.
Academia Română l-a ales membru corespondent în 1993, iar în 2001, membru titular.
În 2006 și-a susținut discursul de recepție cu tema „Cei doi stâlpi ai înţelepciunii“. În perioada 26 aprilie 2006 – 24 aprilie 2014 a deținut două mandate de vicepreşedinte al Academiei Române.
Dumnezeu să-l primească în pace și lumină!
Citiți principiile noastre de moderare aici!