În jurul orei 10.00, luni dimineaţa un şofer neatent, de la o firmă de distribuţie, a lovit uşor două fetite care circulau pe trotuar. Incidentul s-a petrecut pe strada Muntele Găina chiar la ieşirea din parcarea unde se află şi accesul spre două firme. Şoferul ieşea din parcare şi nu a observat fetele care circulau pe trotuar şi le-a lovit. Conform poliţiştilor, şoferul şi-ar fi întrebat victimele dacă nu au păţit nimic, dar fetele, probabil speriate, au spus că sunt în regulă. Astfel, şoferul a plecat, dar la puţin timp după plecarea sa cele doua fetite s-au oprit la câteva zeci de metri de locul unde au fost lovite, iar una dintre ele s-a plâns de dureri de picior.
Atunci trecătorii au alertat oamenii legii, iar un echipaj de ambulanţă a preluat victimele. Fetiţa lovită mai serios avea contuzie la genunchiul stâng şi la cotul stâng, dar era echilibrată hemodinamic şi nu prezenta răni grave.
Şoferul a fost readus la locul faptei de către colegii săi care l-au sunat să revină odată cu sosirea poliţiştilor rutieri. Conform acestora din urmă şoferul va pierde dreptul de a conduce pentru o perioadă, dar din fericire pentru el testarea cu etilotestul a dovedit că nu consumase băuturi alcolice.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!