Dupa slujba religioasă oficiată de către preotul Sandor Lajos, profesorul universitar Aniszi Kalman, fiu al satului, care trăieşte şi activează la Budapesta a a prezentat lucrarea. Cu ocazia editării Monografiei satului Cacuciu-Nou, doamna Kovács Veronika, autoarea lucrării, soţia fostului procuror Francisc Kovacs, originar din Cacuciul Nou, a studiat şi a elaborat şi istoria Bisericii ortodoxe romana din localitate, care face parte integranta din istoria acestui sat. Autoarea lucrării a tradus în limba româna acest capitol din monografie, iar comunitatea maghiară şi parohia reformată maghiara din Cacuci l-a editat într-o carticica de sine stătoare.
„Rog să consideraţi acest fapt ca un gest sincer şi măret, el fiind totodată expresia fraternităţii, a convieţuirii seculare paşnice a celor doua comunităţi etnice din Cacuciu-Nou. Sperăm că spiritul fraţiei va caracteriza şi viitorul comun a celor două etnii care convieţuiesc la Cacuci. Vă rog să primiţi acest cadou cu aceeaşi dragoste cu care vi-l oferim” a spus profesorul Kalman Aniszi. La eveniemnt au fost prezenţi Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR şi Derzsi Akos, parlamentar UDMR.
I.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!