„Joi, 12 ianuarie, la ora 16:07, un bărbat de 83 de ani din comuna Tarcea, județul Bihor, în timp conducea un autoturism pe DN 19 în afara localității Valea lui Mihai, în condiții ce urmează a fi stabilite de cercetări, s-a angajat în depășirea unui autoturism care circula în aceeași direcție, determinând astfel un tânăr de 23 de ani din Oradea, care conducea un autoturism din sens opus, să efectueze un viraj spre dreapta pentru a evita coliziunea, moment în care tânărul a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus de circulație, apoi în șanțul din partea stângă, unde a intrat în coliziune frontală cu un copac”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef, Alina Fărcuța.
Între cele două autovehicule implicate nu a existat impact.
[eadvert]
Tânărul de 23 de ani a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!