Pe 28 mai, bărbatul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
[eadvert]
„Cu ocazia verificărilor de frontieră au fost descoperiți ascunși, în locul destinat roții de rezervă, în fața scaunului scaunului din dreapta și în spatele scaunului șoferului 3 saci menajeri cu tutun. Urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că cei trei saci cântăreau 34 de kilograme și că persoana nu deține acte de proveniență a tutunului”, precizează comisar de poliție Loredana Chifor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, întreaga cantitate de tutun în valoare de 4.200 lei fiind ridicată în vederea confiscării, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!