Sezonul acestor insecte a început cu o lună mai devreme, pe fondul încălzirii vremii, explică medicii orădeni. Potrivit acestora, nu toate căpușele transmit boala Lyme, ci doar cele infectate cu o anumită bacterie.
[eadvert]
În cazul în care suntem înțepați de căpușe, este recomandat să ne prezentăm imediat la medic.
Totodată, dacă observăm pe o parte a corpului să fie atașată o căpușă, aceasta se poate scoate. Căpușa se prinde și se trage pur și simplu în sus cu o pensetă, nu se traumatizează, nu se învârte, nu se pun tot felul de substanțe pe ea.
„La medic ne prezentăm atunci când apar semne sau simptome locale. La nivelul înțepăturii de căpușă, într-un interval de două săptămâni – o lună, poate să apară un eritem migrator, adică o zonă care înconjoară mușcătura de căpușă și care poate să aibă mărimi variabile, cu un aspect mai roșiatic. Uneori poate să arate ca o minimă vânătaie și care nu doare, nu deranjează, dar pur și simplu apare, iar atunci într-adevăr, persoana trebuie să se adreseze unui serviciu medical. Pot să apară într-un interval de până la două săptămâni din momentul înțepăturii simptome de minimă răceală, ca o răceală de vară, poate ceva cefalee, poate ceva dureri de cap, poate ceva mialgii”, afirmă medicul infecționist Irina Filipescu.
Pacienții care fac tratament se vindecă în marea majoritate a cazurilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!