Evenimentul a debutat cu un Te Deum oficiat de preotul capelan al Penitenciarului Oradea, după care şeful Penitenciarului Oradea, comisar şef dr. Ioan Ilea a ţinut un mic discurs persoanelor private de libertate, dar şi cadrelor didactice de aici. Prof. Angela Maruşca, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Orizont” Oradea (unitate şcolară la care sunt arondate cele trei clase de elevi din Penitenciarul Oradea), precum şi alte cadre didactice au vorbit elevilor-deţinuţi din ciclul primar şi gimnazial.
Accentul pus pe pregătirea şcolară de către reprezentanţii Penitenciarului are ca scop final oferirea unei noi vieţi mai bune pentru deţinuţi în perioada de după detenţie.
În timpul privării de libertate, deţinuţii sunt solicitaţi să participe la diverse activităţi educative, religioase, informaţionale, programe, şcolarizare, astfel încât şansa lor de resocializare să crească exponenţial, iar riscul recidivelor să fie cât mai mult diminuat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!