Pe data de 2 decembrie început operaţiunea de culegere în teren a datelor Recensamantului General Agricol, primul desfăşurat în Romania după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Toate informaţiile obţinute în teren, de către recenzori pe baza declaraţiilor celor care desfăşoară activităţi agricole, au caracter confidenţial şi vor fi folosite numai în scopuri statistice. „Datele vor fi culese prin interviu faţă în faţă de către recenzori pentru exploataţiile agricole fără personalitate juridică, şi prin autoînregistrare, sub îndrumarea recenzorilor şefi/coordonatorilor, la unităţile cu personalitate juridică”, a precizat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor.
În Bihor în activitatea de recenzare sunt implicaţi 1.271 de persoane dintre care 101 sunt coordonatori la nivelul administraţiilor locale. Primele rezultate cu principalii indicatori, rezultate provizorii, vor fi difuzate în luna iunie 2011, rezultatele finale urmând a fi făcute publice şi transmise la Eurostat, însoţite de raportul metodologic, la data de 30 iunie 2012.
„Fac apel, atât la populaţie cât şi la recenzori să declare, respectiv să înregistreze datele reale”, a subliniat Nicolae Hodişan.
Date corecte
Scopul acestui recensământ, care se va desfăşura la nivelul întregii ţări, este de a asigura date statistice pentru fundamentarea politicilor naţionale în domeniul agricol, în concordanţă cu acquis-ul statistic comunitar, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună. Astfel, se va face înregistrarea suprafeţelor agricole utilizate, a efectivelor de animale pe specii, a maşinilor şi a echipamentelor agricole, a persoanelor care desfăşoară activităţi agricole, a metodelor de producţie agricolă, precum şi a dezvoltării rurale.
Cei care nu vor să-şi declare animalele şi terenurile pot fi amendaţi. Conform normelor în vigoare, împiedicarea, în orice mod, a persoanelor implicate în acţiunea de recensământ şi în ancheta privind metodele de producţie agricolă în efectuarea înregistrărilor şi controlului datelor ce fac obiectul acestor două cercetări statistice pot constitui contravenţii. De asemenea, refuzul furnizării informaţiilor prevăzute în chestionarul de recensământ şi ancheta privind metodele de producţie agricolă, furnizarea de date şi informaţii eronate sau incomplete, dar şi refuzul completării şi predării chestionarelor de recensământ recenzorilor-şefi sau coordonatorilor de către unităţile de recenzare, pentru care este prevăzut procedeul autoînregistrării, reprezintă contravenţii.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!