Proba a început la ora 9.00, când candidații au primit broșura cu subiectele si hârtie ștampilată pentru ciorne. Candidații din Bihor s-au adunat încă dinainte de ora 08.00 în fața centrelor de examen. Cu emoții ei așteptau să fie repartizați în sălile de examene. La Centrul de Examen de la Școala Gimnazială “Dacia”, președintele centrului, prof. Alin Novac Iuhas, s-a asigurat că elevii au apă și ceva dulce, respectiv că în sălile de examen temperatura este una optimă.
Peste 4.000 de înscriși
La nivelul județului Bihor, în anul școlar 2021-2022, 5.230 de elevi au absolvit clasa a VIII-a. Dintre acestea, 4.606 s-au înscris la Evaluarea Națională.
Următoarea probă din cadrul acestui examen –cea de Matematică, va avea loc joi, 16 iunie, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.
Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de notare la ora 15:00.
[eadvert]
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise.
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.
Supravegheați video
Tinerii nu au voie să intre în sălile de examen cu materiale ajutătoare, precum: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.
Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14.00, iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.
Absolvenții de clasa a VIII-a, în febra examenelor. Peste 620 de absenți la Evaluarea Națională
Jandarmii bihoreni, prezenți la centrele de examinare pentru Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a
“Începând de marți, 14.06.2022 efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, vor fi prezente în zonele de proximitate ale centrelor de examinare pentru Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a, asigurând un climat de ordine și siguranță publică. Având în vedere că acest moment este unul important pentru elevi și familiile acestora, ne adiguram ca nici un incident nu poate perturba buna desfăşurare a probelor, dar nici siguranța elevilor sau a cadrelor didactice! Jandarmii urează mult succes tuturor elevilor!”, au transmis jandarmii într-un comunicat de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!