În perioada 4-6 aprilie, clienții pot dona alimente de bază – ulei, făină, conserve, paste, orez, zahăr, dulciuri, produse pentru copii – în coșurile special amenajate imediat după casele de marcat. Acestea vor ajunge, prin Rețeaua Băncilor pentru Alimente și ONG-urile partenere, la persoane aflate în dificultate: familii cu venituri mici, vârstnici singuri, copii din centre, mame singure sau persoane fără adăpost și mulți alți oameni în nevoie.
Banca pentru Alimente Oradea desfășoară această campanie în județele Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, în 91 de magazine ale partenerilor Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România și Kaufland România.
„Sărbătorile ar trebui să însemne bucurie, liniște și mese împărțite cu cei dragi. Din păcate, pentru mulți dintre semenii noștri, aceste momente vin cu griji și cu mese goale. Prin Colecta Națională de Alimente, nu oferim doar produse de bază – oferim demnitate, grijă și apartenență. Le arătăm că nu sunt singuri, că suntem o comunitate care nu întoarce privirea atunci când cineva are nevoie. Fiecare donație este o promisiune că, împreună, putem aduce lumină și speranță acolo unde este cel mai mult nevoie”, transmite Gabriela Vereș, președintele Băncii pentru Alimente Oradea.
Sute de voluntari, îmbrăcați în veste portocalii, sunt prezenți în magazine pentru a oferi informații și a încuraja implicarea oamenilor.
Cea mai mare rată de sărăcie și excluziune socială din UE
Conform Eurostat, România are cea mai mare rată de sărăcie și excluziune socială din UE – 32% din populație este afectată, față de media europeană de 22%. Copiii sunt cei mai vulnerabili: în mediul rural, 22% merg la culcare flămânzi, potrivit unui studiu Word Vision. În acest context, un gest simplu, precum donarea de alimente, poate aduce speranță în viața celor mai încercați.
În cele 11 ediții organizate până în prezent, oameni au donat peste 1.268 de tone de alimente, sprijinind peste 100.000 de persoane din întreaga țară.
Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați formează o rețea națională de solidaritate, puntea dintre surplusul de alimente și cei care au nevoie de hrană. Rețeaua colectează și donează, prin cele 806 ONG-uri partenere, produse oferite de companiile din filiera agroalimentară, contribuind la reducerea risipei alimentare și a impactului asupra mediului. FBAR este membru cu drepturi depline al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente – FEBA, iar din 2016 a salvat 30.698 de tone de alimente, transformate în peste 61,3 milioane de porții de hrană pentru 312.484 de persoane vulnerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!