Recordul actual aparține unui artist din India care a cântat 127 de ore, 8 minute şi 38 de secunde, fără întrerupere.450 de piese va interpreta pianistul orădean în timpul maratonului concertistic. Planul său este ca în primele două zile să nu se oprească deloc din cântat pentru a putea totuși acumula un timp satisfăcător pentru somn.
[eadvert]
Oradea spre Cartea Recordurilor – concert de 130 de ore, cu peste 450 de piese
În această dimineață, la ora 8, la Sala festivă Partium, pianistul Thurzó Zoltán a pornit în încercarea de a intra în Cartea Recordurilor cu concertul său de 130 de ore. De patru ani și jumătate se pregătește pentru acest moment, realizând chiar simulări ale concertului de Cartea Recordurilor.
Recent a cântat 4 zile și patru nopți acasă, la Biharia. După ce își va atinge acest obiectiv, pianistul orădean speră să pună primele cărămizi la visul bunicului său, acela de a construi un muzeu al muzicii la Oradea. Pianistul a găsit un spațiu foarte bun pentru un muzeu al muzicii și are nevoie de o jumătate de million de euro pentru ca Oradea sa aibă un astfel de așezământ cultural. Familia pianistului e parte din istoria muzicală a Oradiei și deține în total peste 18.000 de piese care ar putea fi expuse.
Printre acestea se află o vioară folosită în 1760, la concertul pe care compozitorul austriac Michael Haydn l-a condus la Palatul Romano-Catolic din Oradea, moment din care familia sa a documentat toată istoria muzicală a oraşului.Toate manuscrisele originale ale compozitorului Bartók Béla sunt în posesia familiei pianistului.
Dacă va deveni artistul care a cântat 130 de ore, orădeanul va fi mai cunoscut la nivel mondial şi, astfel, va fi mai bine plătit şi, deci, va putea economisi mai mulţi bani pentru muzeul muzicii. În acelaşi timp, speră că faima lui va atrage sponsori pentru viitoarea instituţie de cultură din Oradea.
Trimite articolul
X“acasă, al Biharia”
“spear sa puna”
“acela de a construe un muzeu”
Cine a scris articolul?
Un analfabet?
“doborâ” 🤣🤣🤣🤣