Astfel, în perioada 30 martie – 8 aprilie, părinții trebuie să depună dosarele de înscriere a copiilor la unitățile de învățământ pentru care au optat, iar afişarea rezultatelor se va face pe 15 aprilie. Pentru a înscrie copiii la clasa pregătitoare părinții trebuie să depună dosarul la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru cea de a doua etapă. În această categorie intră părinții copiilor care nu au participat sau nu au fost cuprinşi în nici o școală în prima etapă de înscriere.
După depunea dosarelor, în perioada 11-15 aprilie urmează procesarea acestora, la nivel de școală conform procedurilor specifice elaborate de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Pe 15 aprilie se vor afişa în unităţile de învăţământ, listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare, iar între 19 și 22 aprilie se vor centraliza şi soluţiona, de inspectoratul şcolar, cererile părinţilor a căror copii nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!