Femeia de 34 de ani, din Oradea, este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
„Din cercetări a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – februarie, femeia ar fi sustras 2.850 de lei și un card bancar, din locuința unei femei de 87 de ani, din Oradea, pe care o ajuta, în mod curent, la treburile casnice”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef de poliție Alina Fărcuța.
În perioada 1-15 februarie, folosind respectivul card bancar sustras, femeia ar fi efectuat 79 de tranzacții financiare, în valoare totală de 31.412 lei.
[eadvert]
Prejudiciul total cauzat astfel este 34.262 de lei.
„În urma percheziției domiciliare, polițiștii au identificat o parte din bunurile achiziționate în urma efectuării tranzacțiilor cu cardul sustras, precum și documente și alte mijloace de probă, care urmează să fie analizate de către anchetatori”, a mai transmis sursa de mai sus.
Polițiștii bihoreni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Trimite articolul
XDa un de a lucrat batrana de a avut pe card peste 34.000 lei ???