Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea au urcat „Nuntașii” din toate vremurile, seniori, tineri și copii, soliști și colaboratori ai ansamblului. În prezent, ansamblul numără 28 de dansatori, şase solişti şi 14 instrumentişti. Aceștia au fost acompaniați de Orchestra Rapsodia Bihoreană, sub conducerea dirijorului profesor Liviu Buțiu.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a înmânat la finalul spectacolului o diplomă de onoare membrilor Ansamblului.
„În ultimii ani, Consiliul Județean Bihor a sprijinit constant recuperarea, valorificarea și promovarea tradițiilor noastre strămoșești. Am organizat două ediții ale proiectelor ,,Lumină din Lumină (concerte de Paște) și ,,Bihorul Colindă”, iar anul trecut am organizat o serie de evenimente pentru a o sărbători pe doamna Florica Bradu, o personalitate importantă a județului Bihor. Anul acesta am decis să ne arătăm prețuirea față de un grup care a făcut și face cinste bihorenilor peste tot în lume, Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului”. Prin fiecare membru sau colaborator, ansamblul a reușit să transmită din generație în generație moștenirea noastră culturală”, a precizat vicepreședintele Mircea Mălan.
Artiștii care au încântat publicul sunt Antonela Ferche-Buțiu, Mariana Militaru Blaj, Maria Sidea, Florica Ruja, Roxana Berinde, Anamaria Gal, Teodora Șandru, Ioana Urs, Leontin Ciucur, Mihai Jula, Ciprian Mocan, Marius Marcu, Gheorghe Căbuța (Stângaciu), Radu Târb, Florentina și Petre Giurgi, Taraf Zbiciu: Marius și Nazarius Varga.
Consiliul Județean a sprijinit evenimentul cu 75.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!