Ultimele date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că în primele şapte luni din acest an numărul de firme înmatriculate în judeţul Bihor a crescut cu peste 49% comparativ cu perioada similară din anul 2016.
Astfel, în perioada menţionată au fost înfiinţate în Bihor 3.792 de firme, faţă de 2.539 în primele şapte luni din 2016. Cele mai multe dintre firmele înfiinţate de bihoreni – 2.223 – sunt SRL. Urmează PFA – 1.006, II – 414, IF – 146, SCS – 2 şi CA – 1.
La nivel naţional în perioada ianuarie – iulie 2017 au fost înmatriculate 93.851 de firme, cu 36,64% mai multe decât în perioada similară din anul 2016.
Naţional, domenii de activitate
Procentual, cea mai mare dinamică au înregistrat-o firmele care au ca domeniu de activitate industria prelucrătoare. În 2017 au fost înmatriculate 9.969 de firme cu acest domeniu de activitate, cu 153,47% mai multe faţă de primele şapte luni de anul trecut. Atunci au fost înmatriculate 3.933 de firme.
O dinamică ridicată, de aproape 79%, a cunoscut şi înmatricularea de firme cu domeniul de activitate distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor şi activităţi de decontaminare. În acest domeniu au fost înmatriculate 406 firme.
Cu aproape 70% a crescut înmatricularea firmelor care se ocupă cu activităţile de spectacole culturale şi recreative, înfiinţându-se în acest an 4.141 de societăţi.
Dacă avem în vedere numărul de firme înmatriculate, pe primul loc se plasează cele care au ca domeniu de activitate comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – cu 17.945 de firme înmatriculate. Urmează firmele cu activitate în agricultură, silvicultură şi piscicultură – 11.461 şi cele care se ocupă cu ativităţile profesionale ştiinţifice şi tehnice – 8.583.
Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat pune această creştere a numărului de înmatriculări pe seama programului Start-up Nation.
„În primele 7 luni din 2017 s-au înființat cu 45% mai multe firme (SRL-uri) decât în aceeași perioadă a anului trecut și cu aprox. 37% mai mulți agenți economici (inclusiv PFA-uri). În lunile mai, iunie și iulie s-au înființat de peste două ori mai multe SRL-uri decât în aceeași perioadă a anului trecut. Această evoluție ne arată că Start-up Nation a reușit să mobilizeze resursele antreprenoriale ale Românilor”, a scris Ilan laufer pe pagina sa de facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!