Din cele 11 Admninistrații Bazinale de Apă din România, ABA Crişuri a absorbit cea mai mare sumă pentru obiectivele de investiții propuse pentru anul acesta. Lucrările de pe tronsonul podul Intelectualilor – podul Ladislau au obținut o finanțare de 8,6 mil lei.
Printre cele mai importante lucrări din județul Bihor se numără: amenajarea râului Crișul Repede în municipiul Oradea, acumularea nepermanentă Corbești, amenajarea văii Nimăiești precum și lucrările de apărare de pe râul Crișul Negru din localitățile: Tinca, Borz și Uileacu de Beiuș.
„Fiecare lucrare este importantă atunci când vorbim de gospodărirea apei, însă, anul acesta în mod special am insistat pentru continuarea lucrărilor de amenajare de pe râul Crișul Repede, valea Nimăiești și de la acumularea permanentă Mihăileni aflată în județul Hunedoara. Este foarte important ca, odată începută, o lucrare să obțină în mod constant finanțare pentru a face posibilă finalizarea în bune condiții. În mod normal, aceste lucrări sunt finanțate din bugetul de stat și mai rar din surse proprii ale Administrației Naționale Apele Române sau din fonduri europene. Anul acesta însă, 80% din finanțările obținute pentru bazinul hidrografic Crișuri provin din surse prorprii Apele Române”, a precizat Dorel Dume, directorul ABA Crișuri.
Până în prezent, în municipiul Oradea, ABA Crișuri a amenajat aproape în totalitate cursul de apă urmând ca anul acesta să înainteze lucrările de pe tronsonul podul Intelectualilor – podul Ladislau. Aceste lucrări au obținut o finanțare de 8,6 mil lei și prevăd: plombarea și placarea cu piatră a zidului de sprijin, precum și o saltea antierozională cu start de pământ vegetal.
După modelul din Oradea, ABA Crișuri a amenajat valea Nimăiești astfel încât să se creeze o promenadă și în municipiul Beiuș. Pentru continuarea lucrărilor, anul acesta s-au alocat 2,22 mil lei și se va trece la consolidare de mal, decolmatări precum și reparații la dalele din beton.
Citiți principiile noastre de moderare aici!