Luna aprilie este plină de semnificaţii, deoarece pe data de 3 aprilie jandarmii sărbătoresc Ziua Jandarmeriei Române. Se împlinesc 163 de ani, de când domnitorul Grigore Alexendru Ghica aproba Ofisul domnesc prin care înfiinţa Corpul de slujitori în jandarmi, la 3 aprilie 1850, având ca model structurile înfiinţate în statele europene şi în principal Jandarmeria Franceză, a cărei baze erau puse de Napoleon Bonaparte. Încă din luna martie s-au organizat întreceri sportive la: fotbal, tenis de masă, şah, fotbal tenis, dar şi întâlniri cu veteranii jandarmi.
Concursuri, demonstraţii şi defilare
Azi, la sediul unităţii s-a desfăşurat festivitatea pentru celebrarea celor 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, la care vor participa reprezentanţii instituţiilor din judeţ dar şi principalii colaboratori. Ulterior, în poligonul Dinamo, începând cu ora 12:00, presarii au fost invitaţi să lase stiloul şi să ia în mână pistolul pentru a se întrece la Cupa Jandarmeriei la Tir cu reprezentanţii mass-media. „Miercuri, începând cu ora 11:00 la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 decembrie din Oradea, toţi bihorenii sunt invitaţi pentru a viziona exerciţii demonstrative de: dresaj canin, intervenţie antiteroristă şi autoapărare, standuri cu tehnică şi materiale din doatare, iar începând cu ora 12:00 se va desfăşura un ceremonial militar care se va încheia cu defilarea drapelului de luptă şi a gărzii de onoare” a precizat căpitan Ioan Bogdan, ofiţerul pebntru relaţii cu publicul din cadrul IJJB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!