Aproape 90% dintre elevii din România au fost înscriși la orele de religie, potrivit unui raport comunicat de Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice. Inspectorul responsabil cu Religia din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, prof. Florin Negruţiu, a declarat pentru Jurnal bihorean că, la nivelul judeţului nostru, peste 93% dintre elevii sau părinţii/reprezentanţii legali ai acestora au optat pentru participarea la ora de religie.
„Procentul este bun. Ne aşteptam la un astfel de procent, pentru că la nivelul judeţului nostru nu au existat probleme privind ora de religie, iar părinţii au apreciat că religia i-a ajutat pe elevi. Pe de altă parte, în Bihor s-a constituit şi o asociaţie – „Părinţi pentru ora de religie”, prezidată de preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, prof. Sorin Curilă. ONG-ul a înfiiţat filiale la Ştei, Beiuş Marghita, Aleşd şi Salonta. Dorinţa majorităţii părinţilor este aşadar evidentă. Dar dacă procentul la nivel naţional este de 90%, disciplina nu ar mai trebui să nască discuţii”, a apreciat inspectorul Negruţiu.
La nivel naţional, 2.123.685 din cei 2.366.086 de elevi eligibili au formulat cereri pentru ora de religie
Aproape 90% dintre elevii din România au fost înscriși la orele de religie, potrivit unui raport comunicat de Ministerul Educației şi Cercetării Ştiinţifice (MECS). Ministerul Educației a centralizat situaţia preliminară a opţiunilor exprimate de elevi sau de părinţii/reprezentanţii legali ai acestoraprivind participarea la ora de religie, în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 669/12.11.2014.
,,Datele înregistrate în sistem până vineri, 6 martie, ora 18:00, indică faptul că, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie”, se arată în comunicatul MECS.
Reamintim că, prin Decizia nr. 669/12.11.2014, emisă de Curtea Constituţională a României (CCR), a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 18 alin. (2), teza întâi din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 („La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”) şi s-a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei, se arată că manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei religie şi nu consimţirea tacită sau refuzul expres. În sensul acestei decizii, elevilor majori şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor minori li s-a oferit posibilitatea de a solicita participarea la orele de religie.
Informări
Prin intermediul unei note transmise în data de 16 februarie, MECS a informat elevii şi părinţii/reprezentanţii legali ai acestora cu privire la prevederile legale privind participarea la orele de religie în virtutea deciziei CCR, precum şi cu privire la faptul că, în situaţia în care doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a participa la aceste ore, conform confesiunii proprii, trebuie să solicite acest lucru unităţii de învăţământ.
„Unul dintre motivele pentru care MECS a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina religie, este şi faptul că pe 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată începând de la care prevederea, declarată neconstituţională, îşi încetează efectele juridice. Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă. În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă. În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept”, se mai arată în comunicarea MECS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!