Explozia culorilor, ciripitul păsărilor aduce acea stare de bine, de optimism, completează tabloul și pregătește cadrul festiv pentru celebrarea zilei de 9 Mai, Ziua Europei-sărbătoare anuală a păcii și unității pe continentul european.
Ca cetățeni ai propriei noastre țări avem valorile noastre, vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie, aceeași tradiție, apreciem și promovăm tot ce este autentic, devenind mai puternici.Educația este chemată să contribuie susținut la promovarea valorilor. Dascălii sunt acei oameni care, prin munca lor, insuflă pasiuni și transmit dragoste de carte.
Elevii și dascălii de la scoala din Lunca au marcat marele eveniment în cadrul școlii.
După intonarea Imnului de Stat și al UE, d-na director, prof., Angela Ilieș, a vorbit despre semnificația evenimentului.”Ziua de 1 ianuarie 2007, ziua aderării României la UE rămâne o dată memorabilă în istoria noastră cu scopul promovării unității în rândul europenilor” a apreciat d-na director.
A urmat o prezentare Power Point, susținută de d-na prof.de istorie-geografie, Andreea Ciotea, unde dascălii și elevii au putut urmări aspecte semnificative dedicate zilei Europei.
Sub sloganul “Cum să fim europeni mai buni”, profesorii și elevii s-au angajat într-un dialog susținut, raportat la muncă, la viață în general, la perspectiva cunoașterii unor țări europene. Merită apreciate cele câteva opinii ale elevilor:
– să descoperim istoria altor popoare europene;
– să cunoaștem câte ceva despre capitalele Europei;
– să călătorim și să admirăm peisajele și cultura Europei;
– să legăm prietenii pentru a cunoaște cultura unui alt european.
9 Mai al fiecărui an rămâne o zi memorabilă cu o semnificație aparte prin modul de manifestare. Fie ca această zi simbol să îndemne la muncă, să întărească unitatea pe continentul european, binecuvântat cu pace și democrație.
Profesor: Petronela Heredea
Citiți principiile noastre de moderare aici!