Peste 80% din depozitele de deşuri neconforme din judeţ au fost închise, conform informaţiilor Gărzii de Mediu Bihor.
„În baza procedurii de control în comun a depozitelor de deşeuri care au ca termen de sistare 16 iulie trei echipe formate din reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Consiliului Judeţean au verificat în cele 91 de comune bihorene stadiul închiderii gropilor de gunoi neconforme standardelor europene”, a precizat Căln Mocan, directorul coordonator al Gărzii de Mediu Bihor.
În urma controlului s-a constatat că 73 de comune au închis gropile de gunoi în totalitate, 14 în proporţie de 80%, iar celelalte patru le-au închis numai pe jumătate.
În ce priveşte asigurarea seviciilor de salubrizare în mediul rural, 72 de comune au încheiat contracte cu operatorii de profil, iar alte 14 au demarat procedura.
În şase comune , Popeşti, Tăuteu, Brusturi, Căbeşti, Roşia şi Spinuş edilii nu au făcut nici un demers pentru asigurarea salubrizării. „Consider că este în exclusivitate vina primarilor că aceste gropi de gunoi nu au fost închise. Noi nu vrem neapărat să amendăm aceste primării deoarece banii sunt luaţi tot de la cetăţenii acestor comune pentru a se plăti amenzile, dar cred că ceteţenii ar trebui să-i tragă la răspundere pe primarii care nu-şi dau interesul”, a concluzionat Călin Mocanu.
Prelungire
În ceea ce priveşte stadiul închiderii depozitelor neconforme din Aleş şi Beiuş, care aveau şi ele termen de sistare 16 iulie, stadiul este nasatisfăcător. „La Aleşd administratorul depozitului de deşeuri este în procedură de emitere a acordului de mediu pentru închidere. Am impus termenul de 2 septembrie ca terme de sistare a depozitării. La Beiuş administatorul depozitului nici nu a solicitat obţinerea acordului de mediu”, a spus directorul Gărzii de Mediu.
Conform protocoalelor încheiate încă în 2005 trebuiau înfiinţate de către primării în colaborarea cu Consiliul Judeţean şapte staţii de transfer laBeius, Aleşd, Salonta, Marghita, Valea lui Mihai, Săcuieni şi Oradea. Până în prezent nu funcţionează însă nici una.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!