În judeţul Bihor, situaţia nu este deloc roză în ceea ce priveşte numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea, precum şi al celor care au fost radiate sau dizolvate voluntar. Astfel, numărul firmelor care au tras pe dreapta în 2009 trece de 8.000. Situaţie mult mai gravă decât în 2008.
Potrivit datelor Oficiului Naţional Registrul Comerţului, nu mai puţin de 5.581 de firme şi-au suspendat activitatea în judetul Bihor în 2009. Procentul a crescut cu 1.238,37% faţă de 2008, când şi-au suspendat activitatea 417 firme bihorene. Numărul dizolvărilor voluntare a crescut, de asemenea, cu 548,13%, de la 187 în 2008 la 1.212 în 2009, iar al radierilor voluntare de la 571 la 1.735 de firme (204%).
Pe de altă parte numărul înmatriculărilor de firme este mai mic în Bihor faţă de 2008. Dacă în 2008 au fost înmatriculate 4.872 de firme, în 2009 numărul înmatriculărilor a scăzut la 3.820.
Criza şi forfetarul
Agenţii economici care au renunţat la firme în 2009 spun că au făcut-o mai mult din cauza introducerii impozitului forfetar. La acesta se adaugă şi efectele crizei economice. „Am avut o firmă mică, cu doi angajaţi. Ne plăteam taxele la pensie, la şomaj, la sănătate şi nu mai rămâneam cu prea mare profit. După introducerea impozitului minim a trebuit să suspend activitatea firmei pentru că nu puteam face faţă. Am intrat în şomaj şi eu şi soţia. Mai avem puţin până la pensie şi nimeni nu vrea să ne angajeze”, se plânge Varga Zoltan din Oradea, care avea o afacere în Bazar. Acum, omul în loc să plătească taxe la stat, plăteşte statul doi şomeri în plus.
La nivel de ţară, în 2009, aproape 200.000 de firme şi-au suspendat, radiat sau dizolvat voluntar activitatea. Dacă fiecare firmă a avut doar doi angajaţi (ceea ce este greu de crezut), numărul şomerilor a crescut doar din aceste cauze cu circa 400.000 de persoane în 2009.
Leonica Bochiş, directorul executiv al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) filiala Bihor crede că cea mai mare contribuţie la creşterea numărului de firme suspendate, radiate sau dizolvate şi-a adus taxa forfetară. „Impozitul minim obligatoriu pe cifra de afaceri a anului 2008 a dus la creşterea numărului de suspendări şi dizolvări de firme în 2009. În anul acesta, dacă nu se va lua o măsură în acest domeniu, coroborat cu criza economică, numărul firmelor care vor renunţa va fi şi mai mare”, este de părere Leonica Bochiş.
Principalul motiv al creşterii numărului firmelor ce şi-au suspendat activitatea este forfetarul, consideră şi Dan Octavian, directorul general al Federaţiei Patronilor Bihor. „Foarte mulţi cetăţeni şi-au făcut o firmă, dar n-au operat pe ea aşteptând vremuri mai bune. Forfetarul i-a obligat să o suspende. Pentru cei mai mulţi era o afacere de familie. Unii au trecut pe Persoană Fizică Autorizată, alţii au ales să lucreze la negru”, a precizat directorul Federaţiei Patronilor.
Dan Octavian se aşteaptă ca în 2010 situaţia să devină şi mai gravă. „Anul 2010 va fi anul lichidărilor, al falimentelor. De data aceasta din cauza crizei economice. În 2009 criza a produs efecte negative, dar nu definitive. În 2010 efectele negative vor deveni definitive şi multe firme vor lichida”, crede Dan Octavian.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!