75 de primari bihoreni au semnat luni, în Sala Mare a Prefecturii Bihor, acte adiţionale pentru continuarea finanţării proiectelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Din cei 77 de primari invitaţi de către prefectul Claudiu Pop, doi primari au lipsit: cel de Oradea şi cel de Rieni. De altfel, primarul Ilie Bolojan anunţase, în prealabil, că nu are nevoie de cele 49 de milioane de lei alocate acum de Guvern, prin PNDL, deoarece programul de extindere a reţelei de apă şi canalizare în municipiu a fost deja finanţat prin fonduri europene. Din acest motiv, şeful PSD Bihor îi ceruse primarului să informeze ministerul că nu mai are ce face cu banii pe programul respectiv, astfel încât fondurile să poată fi realocate.
Primarii fuseseră invitaţi să semneze pentru continuarea finanţării din partea Ministerului Dezvoltării Regionale pentru lucrările rămase în perioada 2015 – 2018, dat fiind faptul că se schimbă procedura de lucru în privinţa finanţării. Pentru anii ce vin se va lucra cu credite de angajamente. Adică, banii nu vor mai fi alocaţi unor primării pentru ca apoi aceştia să fie blocaţi acolo, indiferent dacă se lucrează sau nu. Dimpotrivă, Guvernul României va deconta doar facturile pe ceea ce s-a lucrat deja.
Astfel, primarii au tot interesul să execute lucrările prin PNDL cu firme serioase, care pot duce lucrări „în spate”, pentru ca abia ulterior să li se deconteze de Stat.La nivelul judeţului Bihor, s-a alocat suma de 830.996.687,19 lei pentru finalizarea proiectelor a 77 de unităţi administrativ-teritoriale.
„Să nu se schimbe regulile”
Primarii prezenţi în Sala Mare a Prefecturii pentru a semna cu Guvernul finanţarea proiectelor erau în bună măsură încurajaţi de acest angajament guvernamental. Exista, totuşi, o oarecare nelinişte din partea unor primari care se întrebau dacă noul Guvern ce urmează să fie investit va ţine seama de cele decise până acum de Guvernul Ponta.
„Să nu se schimbe regulile de joc în timpul jocului”, cere primarul de Borş, Batori Geza, altfel mulţumit de faptul că are finanţare şi pe mai departe pentru finalizarea proiectelor. „Contractul este binevenit”, apreciază şi primarul de Sălard, Nagy Miklos.
Primarul de Popeşti, Dorin Curtean se bucură că prin noile acte adiţionale semnate cu Guvernul, prin prefectul de Bihor, va putea realiza în comună staţia de epurare mult-dorită. Aceasta în condiţiile în care şi astăzi, toată mizeria din canalizarea de la Popeşti este revăsată în râul Bistra, ca urmare a unei investiţii nefinalizată aşa cum trebuie.
FACT BOX
Primării finanţate prin PNDL
Abram, Abrămuţ, Aleşd, Aştileu, Auşeu, Avram Iancu, Balc, Biharia, Borş, Bratca, Budureasa, Buduslău, Bunteşti, Căpâlna, Câmpani, Ceica, Cetariu, Cherechiu, Cociuba Mare, Copăcel, Criştioru de Jos, Curăţele, Derna, Diosig, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Gepiu, Holod, Husasău de Tinca, Ineu, Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor, Lazuri de Beiuş, Lăzăreni, Lugaşu de Jos, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Nojorid, Nucet, Oradea, Paleu, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Popeşti, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Roşiori, Săcueni, Sălard, Sâmbăta, Sînmartin, Sânnicolau Român, Sârbi, Spinuş, Suplacu de Barcău, Şimian, Şoimi, Ştei, Şuncuiuş, Tămăşeu, Tărcaia, Tăuteu, Tileagd, Tinca, Toboliu, Tulca, Ţeţchea, Uileacu de Beiuş, Vadu Crişului, Valea lui Mihai, Vaşcău, Vârciorog.
Citiți principiile noastre de moderare aici!