A fost pauză de sărbători pe șantierele mari din Oradea. Firmele și-au retras oamenii și i-au trimis acasă înainte de Crăciun, înțelegerea cu Primăria Oradea fiind că de luni se reintră pe amplasamente. Și nu oricum, ci cu maxim avânt, pentru că sfârșitul anului este termenul-limită pentru finalizarea proiectelor majore cu finanțare europeană. Tot ce nu se decontează la finanțator va rămâne sarcină pe bugetul local. Iar greutatea acestei nedorite sarcini va atârna și mai mult în 2024. Anul viitor este unul electoral, iar edilii vor vrea, cu siguranță, să arate alegătorilor rezultatele anilor anteriori, marcați de un deranj fără precedent.
Ca în 2015, dar mai mult
Primarul Florin Birta anticipează pentru acest an un vârf al cheltuielilor de investiții peste recordul înregistrat anterior, în 2015.
[eadvert]
Dacă în 2021, investițiile au fost de 466 milioane de lei, în 2022 de 537 de milioane, pentru 2023 edilii estimează că vor implementa proiecte în valoare de aproape 700 milioane de lei.
„Noi, în prezent, avem în implementare proiecte de 250 de milioane de euro, din fonduri europene. Toate proiectele, nu doar cele care trebuie închise până la finalul anului. Pe lângă proiectele din acest exercițiu vin și proiectele din PNRR, care au termen anul 2026 – reabilitări termice, iluminat, reabilitare și eficientizare termică a clădirilor publice. Acum lucrăm la proiectele care trebuie închise până la final de an, la cele care sunt în proiectare și la cele prin PNRR. Acum 2 sau 3 ani, nu se aștepta nimeni să vină aceste fonduri din PNRR, în compensarea perioadei de pandemie”, precizează primarul.
Pasajul din Centrul Civic, în grafic
Cele mai vizibile proiecte, cele care au dat peste cap viața orădenilor, sunt pasajele subterane de la Piața Cetate, respectiv din Centrul Civic.
Despre pasajele de la Centrul Civic, primarul afirmă că nu e foarte sigur că se vor închide 100% până în decembrie 2023, dar spune că sunt în grafic. Targetul este ca „pe finalul anului să putem finaliza 95% din lucrări”, spune el, insistând că e prioritar să se reia circulația. Ideea este ca firmele să se concentreze pe cheltuielile care se vor deconta din proiect, pentru a atrage maximum de bani europeni. Diferența, care pică pe bugetul local, poate rămâne și pe începutul lui 2024. Din vară, tramvaiul ar trebui să circule prin Centrul Civic.
„Nu avem nicio problemă să terminăm anul acesta proiectul pasajelor de la Piața Cetate, până în vară. Acolo trebuie corelată lucrarea cu șantierul bretelei de ieșire dinspre strada Evreilor Deportați spre Nufărul. Am corectat o anomalie la proiectarea pasajului. S-a făcut achiziția imobilelor deja, s-a și dat drumul la licitație. Undeva până la finalul lunii, trebuie depuse ofertele, pentru ca în martie să începem lucrările și la acea bretea. Întregul proiect ar putea fi gata în iunie sau iulie”, precizează Florin Birta.
Strada Evreilor Deportați, cu 4 benzi
El insistă că era necesară breteaua de viraj spre Nufărul, mai ales că Primăria nu a renunțat la proiectul lărgirii străziii Evreilor Deportați la 4 benzi.
„Prin modificarea proiectului, se mută linia de tramvai, se face o bretea rutieră. Trebuia găsită soluția prin care să nu se modifice indicatorii de spații pietonale. Prin cumpărarea acelor clădiri nu se reduce spațiul pietonal. Lucrarea intră ca anexă la proiect, dar pe banii de la buget – 11 milioane, cu tot cu exproprieri”, zice edilul.
El precizează că breteaua e necesară în perspectiva lărgirii străzii Sucevei la 4 benzi.
„Proiectul lărgirii rămâne, doar că este un proiect în timp. Nu ne vom ocupa acum de demolări de case în zona Sucevei. Pentru că în Planul Urbanistic General există acel coridor de 4 benzi, tot ce se autorizează acolo se autorizează cu retragere dinspre axul drumului, pentru a crea spațiu pentru șosea. Sunt multe proiecte în analiză și avizare în acea zonă. Va fi o chestiune naturală. Dacă în cinci-sașe ani de zile va fi făcută retragerea și vor mai rămâne câteva colțuri, atunci vom veni cu o propunere de a cumpăra sau expropria. În acest moment, nu avem în plan demolări sau exproprieri”.
Nufărul Geotermal
Unul dintre cele mai tărăgănate proiecte ale Primăriei, Nufărul Geotermal, abia începe să producă efecte vizibile, în condițiile în care termenul de implementare este finalul anului. S-a lucrat pe strada Iancu de Hunedoara, lângă Parcul Salca se va face forajul pentru reinjectare, iar forajul de extracție va fi pe str. Meiului. Și pentru acest proiect, scopul este de a avansa rapid cu lucrări și achiziții de echipamente care se pot deconta la finanțator, lăsând pe anul viitor lucrările cofinanțate de Primărie.
„Sunt proiecte care nu au cofinanțare mai mare de 50%, cum e Nufărul Geotermal. La fel și la Piața Cetate, unde procentul e și mai mic. Și pentru acesta e foarte târziu. Ideea ar fi ca în februarie să avem contractul semnat și imediat să dăm ordinul de începere pentru hala care se va construi în locul celei arse, dar și la parcarea spre Cicero, cu căi de acces”, precizează primarul.
Din punctul de vedere al infrastructurii, anul acesta nu vor începe alte proiecte mari, mai precizează primarul. Se lucrează acum la proiectarea tronsonului Magheru – Gară, lucrare care ar putea începe în primăvara lui 2024. Orădenii nu vor avea așadar prea mult răgaz de liniște, între mega-șantiere…
Trimite articolul
XSs sara iar postacii ca avem salarii mici si e saracie . Hai sariti
-
Te lasam pe tine sa sari, esti numarul 1.
la ce salarii de rahat avem noi si Călărași suntem fruncea
cum zici bănățeni ! degeaba ai betoane daca nu le
oferi plătitorilor de taxe si impozite un nivel de trai ca si in centrul tari !
Pe santierele orasului se lucreaza haotic si fara spor, daca se lucra mai intens pasajul de pe cantemir trebuia sa fie gata dar se lucreaza in bataie de joc cu viteza melcului, asemenea firme nu ar trebui acceptate la licitatii.
Asta nu spune primaria ca de exemplu la 1 milion euri fonduri UE, se mai adauga inca 2-3 milioane penalitati de depasire, care se pun din banii oradenilor. Sau milioanele returnate din cauza intarzierilor sau problemelor din proiecte. Niciodata 1 milion UE nu raman 1 milion. Intentionat se depasesc termenele ca sa se poata turna bani de la buget, ca sa poata fi furati legal. Multa lume nu stie ca majoritatea bugetului 70-80% din banii cu care se lauda sunt banii oradenilor, nu e totul pe fonduri UE, cum se lauda primaria. Si toti banii se baga numai in betoane ce nu aduc nimic profit, sau o crestere a nivelului de trai al oradenilor. Noi nu simtim in bine nimic, doar platim mai mult in fiecare an
-
daca iti renovezi casa n-o faci pentru profit
-
nu confundati lucrarile de la o gospodarie proprie, unde partea de banet te priveste direct doar pe tine , cu lucrari facute de o primarie , unde o parte din bani sunt din taxele si impozitele locuitorilor si ar trebui cheltuit acei bani inspre bunastarea tuturor si nu a unor grupuri de interese din jurul unor institutii si/sau edili….
-
Bai drop, casa mea e una, lucrarile din oras majoritatea sunt prost facute, multe fara rost, care cum am spus NU ADUC NICI UN BENEFICIU omului de rand. DOar platim mai multi bani pt niste aiureli de ale chelului
-
aduc beneficii mari tuturor celor care trec prin zona, soferi si pietoni, oradeni si straini. asa poti spune ca un spital n-aduce niciun beneficiu oamenilor sanatosi.
-
Bai drop. Noi bagam miliarde luam miliarde doar ca sa poti trece!!!! Orasul are nevoie de nivel de trai, are o calitate a vietii vsi sibamar. Nu trecerea pe strada e singurul criteriu ce aduce beneficii. Ma pis ca trec mai repede sau nu. Am nevoie de alte lucruri in oras, mai importante
-
-
-
cand va plati cine a gresit in proiectele Ciuperca si linia noua de tramvai, platitie 100% din buzunarul oradenilor, atunci va conta ceva. Altfel, vreau si eu sa “administrez” banii a 200 de mii de fraieri si sa nu raspund pentru nimic. Votati BBSO ca si pana acum. Cam scumpa contributia la frati…