Un bărbat din Șimian a fost condamnat, vineri, de Judecători Marghita, la 7 ani de închisoare sub acuzația că a violat-o pe fiica de 14 ani a unor vecini. Individul nu și-a recunoscut fapta, ba chiar a sunat să ceară intervenția Poliției în momentul în care tatăl victimei a venit înarmat cu un cuțit ca să îi ceară socoteală.
Instanța i-a interzis lui Karoly Zsolti B. ca, timp de 4 ani după executarea pedepsei, să se apropie la mai puțin de 200 de metri de adolescentă și de locuința acesteia. Judecătorul de caz a ținut cont și de o condamnare anterioară pentru furt și a stabilit ca inculpatul să execute 7 ani, 5 luni și 10 zile de detenție. În plus, chiar dacă victima nu a cerut despăgubiri, Judecătoria Marghita l-a obligat pe bărbat să achite 4.000 de lei, cheltuieli de judecată.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Șantajată pentru sex
Întâmplarea s-a petrecut în noaptea de 29/30 august 2022, în jurul orei 1:00, când fata de 14 ani a profitat că părinții dormeau și a plecat de acasă să se întâlnească cu prietenul ei. A fost observată de un vecin, Karoly Zsolti B., care s-a oferit să o însoțească până la locul unde era așteptată de prietenul ei și de un cunoscut al acestuia.
Doar că, băut fiind, bărbatul i-a alungat pe cei doi băieți și s-a întors acasă alături de minoră, căreia i-ar fi propus la un moment dat să aibă raporturi intime. „Inculpatul a început să o ameninţe că, dacă nu va întreţine relaţii sexuale cu el, o va spune părinţilor săi că se întâlneşte noaptea cu băieţi”, au explicat procurorii din Marghita în rechizitoriu.
Fiindu-i frică de reacţia părinţilor, fata a cedat ameninţărilor bărbatului și l-ar fi urmat într-un parc, unde individul ar fi violat-o. Karoly B. l-a sunat apoi pe prietenul minorei să vină să o ia, spunându-i adolescentei „să se comporte frumos şi să fie fată bună”.
Ajunsă acasă la prietenul ei, minora i-a povestit prin ce a trecut, iar câteva ore mai târziu și-a sunat părinții și i-a anunțat că a fost violată.
Bărbatul acuzat de viol nu a recunoscut acuzațiile
Procurorii din Marghita au stabilit că, după ce minora a plecat cu prietenul ei, în jurul orei 3:00, agresorul s-a dus la mătușa fetei, dar și la părinții acesteia, cărora le-a spus că „are o veste proastă”. Le-a explicat că fiica lor ar fi fugit de acasă cu un băiat și că el ar fi încercat să o oprească, dar fără succes.
Tatăl a încercat să o sune pe fată, dar nu a dat de aceasta până în jurul orei 8:00, când adolescenta și-a apelat părinții. Marcat de cele povestite de fiica sa, bărbatul a pus mâna pe un cuțit și s-a dus acasă la vecinul său, ca să-i ceară socoteală. Karoly B. s-a speriat și a sunat la 112, cerând ajutorul Poliției.
În ancheta care a urmat, bărbatul acuzat de viol nu și-a recunoscut fapta și și-a schimbat de mai multe ori declarațiile. A susținut că ar fi lăsat-o pe fată să plece cu prietenul ei pentru că aceasta l-ar fi amenințat că se sinucide dacă o oprește. Ulterior, a declarat chiar că minora s-ar fi oferit să întrețină relații sexuale cu el ca să nu le spună părinților că a fugit de acasă cu un băiat, precizând însă că actul intim nu ar fi avut loc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!