„Mi-a dat sentimentul că munca mea chiar are un rost”. În acest context, fostul nostru coleg Zoli Pengő a dat și o semnificație caritabilă călătoriei sale spirituale.

Cu Pengő Zoltán, în aventura de 7.000 de km spre Tibet

Fostul nostru coleg, Pengő Zoltán, ulterior manager, director al unei firme de cercetare a pieței la Cluj, a renunțat la job pentru a plecat pe urmele cărturarului Kőrösi Csoma Sándor, părintele tibetologiei. Csoma a fost un secui din Ardeal, care cu două sute de ani în urmă, a luat pe jos drumul Asiei, în căutarea originilor poporului maghiar. Zoli a plecat într-o aventură de 7.000 de kilometri, până în Ladakh, în Tibet.

Ca profil, Pengő Zoltán se regăsește ca în oglindă în caracterizarea lui Csoma, despre care natgeo.ro scrie că „era un bărbat inteligent, cu un corp puternic. Ducea o viață ascetă, era reținut față de cei din jur, nu bea alcool, nu se atingea de carne și dormea pe podea. Învățase 13 limbi străine, iar până la sfârsitul vieții a reușit să știe 17. A studiat la Universitatea din Göttingen, din Germania.

Deși după absolvire, i se oferise o slujbă decentă ca profesor, curiozitatea, sau poate chiar fanatismul, l-a împins să pornească spre est, în căutarea originilor limbii maghiare. În perioada aceea, în rândurile maghiarilor era foarte populară ideea că strămoșii lor au venit din Orient. La 35 de ani, cu doar 200 de forinți în buzunar, Csoma a pornit spre Asia. Se spune că se pregătea încă de tânăr pentru acest drum și din cauza asta a dus o viață atât de dură”.

Jurnalul lui Zoli

Zoli ține și un jurnal în care își notează cele mai importante impresii din timpul călătoriei, așa că îl puteți urmări pe „The Kőrösi Project – From Transylvania to Ladakh”.

La început de noiembrie, orădeanul parcursese mai bine de 1.600 de km în decurs de două luni. Se afla în estul Anatoliei. „Destinația este încă dincolo de aria imaginației mele. Nu mă gândesc la Ladakh, la cum va fi în India sau în Pakistan, sunt ancorat mai tot timpul în prezent, în realitatea imediată. Pentru mine, aceasta este o metodă eficientă de autoapărare, dacă aș fi cu gândul la scopul final, m-aș descumpăni. Metoda mi s-a revelat în timpul serviciului militar. Fiind militar cu termen redus, aveam de făcut un stagiu de doar 9 luni, dar care la început mi s-a părut o eternitate. Am gestionat situația concentrându-mă, în loc de ziua liberării, pe chestiuni mai apropiate, mai palpabile: sosirea toamnei, îngălbenirea și căderea frunzelor, apoi concediul de Crăciun și Anul Nou. La fel și acum, scopul meu nu se numește Zangla, cel puțin deocamdată, ci Erzincan, orașul din estul Turciei către care mă-ndrept, iar limita până la care mă întind cu gândul este Muntele Ararat, aflat la o distanță de vreo două săptămâni de mers”, dezvăluie Pengő Zoltán din secretele sale în ceea ce privește atingerea destinației.

Umorul, cu care îi bine dispune pe cei care îl cunosc, nu l-a părăsit pe Zoli nici în timpul drumului în care trebuie să-și depășească limitele. El intră în „intimitatea” meniului său din această perioadă.

Meniu gargantuelic

„De când am pornit la drum am devenit un mâncău, înfulec cantități de neimaginat. Într-o zi obișnuită mănânc două franzele, o cantitate considerabilă de mezeluri și carne friptă, legume la grătar, crude sau murate, deseori o porție bună de pide, adică pizza turcească sau de burek, niște baclava, două mandarine și mai dau pe gâtlej și doi litri de ayran. În ciuda poftei mele gargantuelice, am dat jos vreo 3 kilograme, abdomenul îmi este acum la fel de plat ca și în tinerețe. Cred că nu mi-ar afecta silueta nici dacă aș mânca câte cinci Big Tasty de la McDonald’s în fiecare zi, mai ales una ca cea de ieri, când am parcurs mai bine de 35 de km”.

Cei 1.600 de km parcurși de Zoli se traduc în peste 2.000.000 de pași parcurși de acasă până ce a ajuns într-o zonă montană, „unde de-a lungul drumului se înalță piscuri de peste 2.000 de metri”. Este vorba despre o zonă din apropiere de Erzincan, unde iarna își făcea simțită prezența.

„Pentru următoarele aproximativ două luni, pot să-mi iau gândul de la dormitul în cort, marele meu noroc este că în Turcia pot fi găsite cu ușurință locuri de cazare foarte ieftine, cel puțin comparativ cu prețurile de acasă. În Zara, un orășel cam de dimensiunea Salontei sau Ludușului, o cameră costă 50 lire turcești pe noapte, cam 38 de lei, micul dejun fiind inclus în preț. Hotelul nu este cu nimic mai prejos decât unitățile de cazare similare de la noi, nici sub aspectul exterior, nici din punct de vedere al dotării sau al igienei. Mă gândesc că dacă acasă aș avansa unui hotelier propunerea să-mi închirieze o cameră la acest preț, s-ar prăpădi de râs, apoi m-ar trimite la plimbare, dar poate înainte mi-ar recomanda să mă tratez la cap”, povestește Zoli.

Stilul de a circula este unul dintre lucrurile care l-au cucerit pe Zoli în Turcia. „Pentru pietonii turci există o singură regulă de circulație, acceptată tacit de polițiștii rutieri: «Poți face orice, dacă nu-ți periclitează viața și integritatea corporală. Și chiar își permit orice, de față cu oamenii legii: traversează în locuri nepermise, ignoră semaforul, se deplasează pe carosabil.

Această atitudine este absolut generală, așa se deplasează tinerii hipsteri, bunicuțe învelite cu burka, mame tinere cu copil în brațe. Cu greu îmi pot imagina ce ar trebui să facă un pieton ca să intervină poliția, poate să se dea de-a tumba pe o șosea circulată, la oră de vârf.

 

Nu trebuie însă să-i plângem de milă nici pe șoferi, conduc în stil agresiv, politețea este un cuvânt care le lipsește din vocabular, iar față de pietoni sunt insensibili, ca să nu zic nesimțiți. În vestul țării sunt mai disciplinați, dar în orașele din est, cum ar fi Erzurum, trec pe roșu fără jenă, cu condiția să nu fie de față poliția”, sunt impresiile împărtășite de Zoli cu cei care îi citesc jurnalul de călătorie.

Fostul nostru coleg a rămas cu reflexul de a studia presa din locurile prin care trece. Așa a descoperit un articol despre Duster în presa din Turcia, constatând că Dacia e prezentă adesea în trafic. Nu numai SUV-ul se bucură de succes în Turcia , ci și tractorul românesc. Zoli a descoperit unul fabricat la Brașov, parcat în fața unei case, care „în mod evident era în stare de funcționare.

Cu siguranță au trecut vreo 30 de ani de când a ieșit din fabrică, iar aceasta nici nu mai există la ora actuală. Bănuiesc că pe locul platformei industriale s-a construit un mall sau un ansamblu rezidențial. Nu sunt deloc un nostalgic, dar dacă uzina de la Brașov producea vehicule atât de trainice, poate a fost o greșeală să fie sacrificată de dragul intereselor unor așa-numiți dezvoltatori imobiliari”. La Erzurum, în centrul Anatoliei Orientale, oraș aflat la poalele Munților Palandöken, la 1.800 altitudine, una comparabilă cu ale celor mai înalte vârfuri din Munții Apuseni, Bihorul Mare și Curcubăta, Zoli s-a bucurat de prietenia profesorului universitar Ahmet, care l-a ajutat să se bucure și de serviciile unui ghid local, un student al profesorului , „simpaticul Ali”.

„La intrararea în Erzurum, am trecut pe lângă stadionul orășenesc, pe care atârnă în exterior două potrete uriașe, unul al lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul și primul președinte al Turciei moderne, celălalt al actualului lider, Recep Tayyip Erdogan. În Europa anului 2019, acest cult al personalității, aici mă refer la Erdogan, ar fi penibil, dar nu și în estul Turciei, conservator și patriarhal până-n măduvă, cu o puternică bază electorală a autoritarului președinte, un islamist moderat”, sunt impresiile lui Pengő Zoltán.

Nu întotdeauna călătoria e una de plăcere. În urmă cu o săptămână, Zoli, după ce a parcurs 35,42 km, recunoștea că „ am simțit o accentuată stare de oboseală, nu atât fizică”.

Întâmplare de neimaginat

Zoli a povestit că într-una dintre zile a fost martor al unei întâmplări care la noi ar fi de neimaginat: „Un autoturism a oprit pe marginea șoselei, iar șoferul, un bărbat de vreo cincizeci și ceva de ani, a coborât ca să ofere niște mere polițiștilor rutieri care făceau controale pe sensul opus de circulație. Au schimbat doar câteva cuvinte, mi s-a părut că nu se cunoșteau. După ce a terminat cu polițiștii, omul mi-a dat și mie trei mere”. Exprimarea sentimentelor patriotice cu ajutorul automobilelor e o altă remarcă a fostului jurnalist JB.

„De când sunt în Turcia, am văzut cel puțin 30 de autoturisme și camioane decorate cu steaguri pictate de mari dimensiuni. Deși am avut an centenar, nu am văzut acasă nici un vehicul decorat în asemenea stil patriotic, deși poate ar fi mai potrivit să scriu patriotard. Cred că la noi s-ar considera penibil și kitchos să vopsești capota în culorile naționale, același lucru fiind valabil pentru mai toate țările europene, deși pentru Rusia nu-mi bag mâna-n foc. Cred că nici măcar lui Funar nu i-ar fi trecut prin cap să-și decoreze mașina în stilul acesta, deși el chiar era un obsedat al tricolorului. Marea majoritate a turcilor nu vede însă nimic deplasat în capota făcută drapel, ei fiind cam exuberanți în orice, manifestarea sentimentului național nefăcând excepție”.

Scop caritabil

„Scopul promordial al călătoriei este de a-i aduce un omagiu legendarului om de știință ardelean Kőrösi Csoma Sándor, cunoscut în lume ca și Alexander Csoma de Kőrös”, spunea Zoli. În timpul pregătirilor a început îmsă să fie precocupat de ideea de a da călătoriei sale o încărcătură caritabilă. „Așa am ajuns la concluzia că aș dori să sprijin, prin mijloacele mele modeste, ONG-ul clujean Yuppi, care organizează an de an tabere pentru copii și adolescenți cu diverse afecțiuni cronice. Accesând link-ul.

Am vizitat una dintre taberele lor și am văzut ce înseamnă aceste tabere pentru participanți. Sunt convins că banii donați îmbunătățesc niște vieți. Ar fi o satisfacție enormă pentru mine, dacă am reuși să adunăm sumă propusă”, e mesajul lui Pengő Zoltán.