În ce privește județul Bihor peste 50.000 de copiii, elevi în clasele 0-VIII ar urma să beneficieze de mărul promis. La această oră există un program „mere în şcoli”, care a început să se deruleze încă din anul şcolar 2009-2010. Cu toate acestea, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii, se doreşte ca din anul şcolar ce vine, pentru acest program să se aloce 65,8 milioane de lei, din care, 89% sunt fonduri de la Uniunea Europeană.
Conform proiectului, elevii vor beneficia gratuit de fructele puse la dispoziţie. Merele vor ajunge la elevi doar în 88 de zile, din cele 175 câte sunt într-un an şcolar. În aceste condiţii, elevii vor primi un măr la două zile, sau altfel calculat, o jumătate de măr pe zi. Motivaţia dată de cei care au iniţiat programul fiind numărul mare de elevi care ar urma să beneficieze de pe urma programului.
Iniţatorii cred că prin aceast program se va încuraja consumul de fructe în rândul elevilor din şcoli şi va contribuii la stimularea competiţiei între producătorii şi comercianţii de fructe şi legume. Grijă ce va duce, conform notei de fundamentare a proiectului, la asigurarea unui venit satisfăcător de pe urma activităţilor desfăşurate de producători şi comercianţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!