88 de firme, 101 persoane suspecte, 300 de poliţişti şi 61 de percheziţii. Zece judeţe (printre care şi Bihorul) şi Bucureştiul au fost scotocite marţi dimineaţă de poliţişti de la compartimentele de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române.
Ei au efectuat 61 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani şi 49 de persoane au fost apoi audiate.
Poliţia Română a transmis prin comunicat de presă că în 10 martie a.c., „sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi efectuează 61 de percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani”.
Perchezițiile au fost realizate pe raza municipiului Bucureşti și a 10 judeţe (Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmboviţa), la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea.
88 de firme
La percheziţii au luat parte 300 de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mehedinți, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj și Dâmboviţa.
Poliţiştii au aflat că din 2008 şi până anul trecut, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. Cei 101 oameni sunt bănuiţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro (peste 1 miliard de lei), pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
Se vorbeşte de implicarea unor oameni „cu greutate” în domeniul construcţiilor, inclusiv de un fost şef al Camerei de Comerţ Timiş, cunoscut ca rege al asfaltului în Banat.
Una peste alta, prejudiciul cauzat de evazionişti la bugetul general consolidat trece de 9 milioane de euro (peste 460 de milioane de lei).
Mod de operare
Prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat apoi mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor.
Percheziţiile s-au decis pornind de la un dosar penal la care lucrează poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice de la Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
Percheziţiile s-au făcut cu suport de specialitate al S.R.I. şi au beneficiat şi de ajutor de la jandarmi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!