La inițiativa artistului fotograf Ștefan Tóth István AFIAP a fost fondată în urmă cu 31 de ani prima galerie permanentă de artă fotografică din Oradea și regiune, care pe parcursul anilor a avut sediul în diferite zone ale orașului. În 2019 Federația Internațională de Artă Fotografică a fost de acord ca această galerie să devină și Centrul Expozițional FIAP Oradea – România cu numărul 17 de lume, din cele 22 existente. În prezent, Galeria „Euro Foto Art” are sediul în Muzeul orașului Oradea, secţie a Muzeului „Țării Crișurilor” Compelx Muzeal.
[eadvert]
De-a lungul celor 31 de ani de existență în această galerie au fost vernisate 599 de expoziții internaționale realizate cu lucrări ale artiștilor fotografi din întreaga lume, fiind prezentate publicului peste 45.000 fotografii artistice. În 7 octombrie a fost vernisată într-un cadru festiv expoziția internațională cu numărul 600, alcătuită din lucrările acceptate la Concursului mondial al Centrelor Fotografice FIAP din întreaga lume. Pentru competiția din acest an au fost trimise 408 lucrări realizate de către 104 artiști fotografi din Africa de Sud, Argentina, Bangladesh, Cipru, Franța, Grecia, India, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Moldova, România, Slovenia, Spania și Turcia. Juriul internațional a acceptat pentru salonul mondial 61 de imagini, printre care și trei imagini ale artiștilor fotografi din cadrul CE FIAP Oradea – România, respectiv cele ale artiştilor Ovi D. POP EFIAPs, una dintre fotografii fiind premiată, și Ovidiu Gabor EFIAP.
Expozițiea internațională de artă fotografică a fost pusă la dispoziția CE FIAP Oradea – România de către directorul CE FIAP Palatul de Arte Sille Meram/Konya – Turcia, artistul fotograf Reha Billir. Vernisajul expoziţiei a avut loc joi, 7 octombrie, și a fost transmis live pe pagian de Facebook a asociaţiei internaţionale. Dr. Ioan Ciorba, șeful secției Muzeul Orașului Oradea, a mulțumit artistului fotograf Ștefan Tóth István AFIAP pentru munca uriașă depusă la organizarea celor 600 de expoziții. Directorul Centrului Expozițional FIAP Oradea – România, artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, după ce a trecut în revistă cele 600 de expoziții organizate, a mulțumit echipei care au fost alături de el și l-a ajutat în munca sa timp de peste trei decenii.
Lucrările expuse au fost prezentate în limba română de către criticul de artă dr. Ramona Novicov și în limba maghiară de către redactorul Szűcs László, care au apreciat nivelul artistic de excepție al exponatelor. În încheiere Ștefan Tóth István AFIAP a înmânat artistului fotograf Ovi D. Pop EFIAPs premiul special al organizatorilor. Momentele muzicale au fost oferite la violă de către artistul Thurzó Sándor József, care de-a lungul celor peste trei decenii a ridicat atmosfera vernisajelor. În cadrul vernisajului a cântat şi Cvartetului de trompetă compus din elevi ai Liceului de Arte din Oradea. Lucrările se pot viziona și pe site-ul www.eurofotoart.com. Expoziția va rămâne la dispoziția publicului vizitator până în 29 octombrie, putând fi vizitată de marți până duminică între orele 10:00 – 18:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!