Duminică, 1 septembrie, se dă startul oficial la Programul social „Litoralul pentru toţi”. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă că programul se derulează în perioada 1 – 30 septembrie, iar o cameră costă între 50 de lei şi 140 de lei pe zi, pentru două persoane, în funcţie de calificativul hotelului şi de perioada aleasă.
„Acest program social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca un buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în Programul special «Litoralul pentru toţi» sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, precizează reprezentanţii FPTR.
Aflat la a 36-a ediţie, Programul special „Litoralul pentru toţi” prezintă acelaşi interes din partea turiştilor ca şi acum 18 ani când a fost lansat, fiind singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
49 de hoteluri
Până în prezent, în program s-au înscris 49 de hoteluri de pe întreg litoralul românesc, din Mamaia, Eforie Nord, Saturn, Olimp, Neptun, Venus şi Mangalia. Acestea pun la dispoziţia turiştilor 3.675 de locuri pentru fiecare serie.
Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de şapte ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Reprezentanţii FPTR se plâng că pentru al treilea an consecutiv, turismul din România şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!