[eadvert]
În cadrul proiectului estival „Tipografia de idei”, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană şi Centrul de Cultură Bihor, vineri, 28 iulie, de la ora 20, orădenii sunt invitaţi la un concert Alifantis&Zan – „50 de ani prin scenă”, în Parcul Muzeului Țării Crișurilor, Str. Armatei Române, nr. 1/A. Accesul la concert este liber.
Născut pe 31 mai 1954, la Brăila, Nicul Alifantis are „rădăcini” greceşti, aromâne şi româneşti. Primul instrument la care a învăţat să cânte este acordeonul iar debutul său a avut loc în 1973, la TVR, în emisiunea TeleTop. Primul disc, „Cântec de noapte”, a apărut în 1976 şi a inclus patru piese: „Decembre”, „Luna în câmp”, „Să recunoaştem totuşi” şi piesa care dă titlul albumului, „Cântec de noapte”.
În cei 50 ani de activitate, Nicu Alifantis a compus muzica a peste 100 de piese de teatru, a colaborat cu unii dintre cei mai mari regizori români, a scris muzica pentru 17 filme, a lansat 36 de albume discografice din care 19 individuale, 6 de autor și 11 de colecție, a susținut peste 5500 de spectacole și recitaluri, activitate artistică pentru care a fost distins cu 19 premii de excelență naționale și internaționale și decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
„Astăzi, la împlinirea a cincizeci de ani de când am urcat pe scenă, nu știu dacă să fiu vesel sau posac, mândru sau modest, entuziast ori melancolic. Nu am nostalgii și nici regrete. Mă simt împlinit și-atât. Mulțumesc, bunului Dumnezeu pentru toți acești ani, Sorții că am făcut ce mi-a plăcut și Vouă că mi-ați fost alături”, a scris Nicu Alifantis, pe pagina sa de Facebook.
Artistul ne va aminti în concertul de la Oradea piese dragi alături de colegii săi din Zan (Virgil Popescu – bass, Sorin Voinea – keyboards, Răzvan Mirică – chitară şi Relu Biţulescu – tobe).
Memorabilia
În cadrul acestui eveniment, de la ora 18:00, artistul va lansa la Oradea albumul „A treisprezecea noapte. Memorabilia”, apărut anul trecut la editura Muzeului Literaturii Române.
„«A treisprezecea noapte. Memorabilia» este o poveste. Nici lungă, nici scurtă, nici veselă, nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spațiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit și pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar niște cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte și grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma punții unei nave, între pupa și prora, în plină furtună.
Este un legământ artistic, între prieteni nepereche care sfidează timpul şi legile acestuia. Consider că, în 50 de ani minunați petrecuți în această familie deosebită a teatrului românesc, în care am beneficiat pe deplin de iubirea, respectul și încrederea colegilor mei, am astăzi deosebita onoare de a le mulțumi din toată inima.
În rest sunet, lumini, paiete, sclipici, emoții, trăiri, nisip, apă, vânt…După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu grijă și lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici și alge pentru a fi găsit, poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată… Stingem lumina și dăm liniștea mai tare”, mărturiseşte pentru mnlr.ro artistul Nicu Alifantis.
Albumul este o trecere în revistă a unei colecţii impresionante de afișe și fotografii, instrumente muzicale, costume și obiecte de teatru, avându-l drept curator pe Relu Bițulescu.
De asemenea,va fi prezentat și albumul „Nichita 90”, un proiect omagiu al lui Nicu Alifantis dedicat poetului Nichita Stănescu. Între piesele din album se regăsesc înregistrări cu Nichita Stănescu, ce provin din fonoteca de aur a TVR, iar înregistrarea poeziei „Alifantis” (Gând IX), datează din noaptea de 12/13 aprilie 1983 (fonoteca personală Nicu Alifantis, prin amabilitatea domnului Florin Zamfirescu).
Citiți principiile noastre de moderare aici!