“Oamenii vor să urce cu moartea în rucsac”, a scris primarul.
[eadvert]
“Așa că haideți să anticipăm costurile pentru eventuala lor salvare sau eventuala înmormântare lor, pentru că este inacceptabil ca factura să fie plătită de contribuabilul francez”.
Postarea a venit în contextul în care alpiniștii care încearcă să ajungă pe vârful Mont Blanc pe traseul Goûter vor trebui să plătească o garanție de 15.000 de euro pentru a acoperi costurile în cazul în care trebuie să fie salvați sau, mai rău, înmormântați, scrie The Guardian.
Jean-Marc Peillex a impus această măsură ca răspuns la zecile de sfidări ale unor turiști care s-au angajat în ceea ce el a descris ca fiind “o ruletă rusească”.
Suma de 10.000 de euro ar acoperi costul unei operațiuni de salvare și 5.000 de euro o înmormântare.
Ghizii locali și-au suspendat operațiunile de-a lungul traseului, care este accesibil alpiniștilor de orice nivel, la jumătatea lunii iulie, din cauza căderilor masive de pietre, administrația locală sfătuindu-i insistent pe oameni să îl evite. Un val de căldură intens și prelungit a făcut și mai periculoase condițiile de pe munte.
Într-o declarație postată pe Twitter, Peillex s-a referit la zeci de “pseudo-alpiniști” care ignoră avertismentele și a descris modul în care 5 turiști români au încercat ascensiunea “purtând pantaloni scurți, adidași și pălării de paie” și au fost nevoiți să fie întorși de poliția montană.
Vârful poate fi atins, de asemenea, pe poteca Ratti din Courmayeur, pe partea italiană a Mont Blanc, deși este mult mai puțin folosită. Cu toate acestea, Roberto Rota, primarul din Courmayeur, a declarat că nu are planuri de a restricționa accesul. “Muntele nu este o proprietate”, a spus el. “Noi, în calitate de administratori, ne putem limita la raportarea condițiilor suboptime de-a lungul traseelor, dar a cere o garanție pentru a urca în vârf este cu adevărat suprarealist.”
Dezbaterile privind siguranța activităților montane din această vară s-au intensificat pe fondul valului de căldură și de când 11 persoane au fost ucise când o masă uriașă de gheață s-a desprins de pe un ghețar de pe versantul nordic al Marmolada, cel mai înalt vârf din Dolomiții italieni, la începutul lunii iulie. Primarii orașelor care înconjoară Marmolada au închis punctele cheie de acces din cauza preocupărilor legate de siguranță, dar unii alpiniști au încercat să ocolească interdicția.
Joi, o potecă ce urcă spre Monte Cervino din partea italiană a fost închisă temporar după ce 13 alpiniști au fost salvați în urma unei alunecări de teren.
În ultimii 20 de ani, peste 100 de persoane au murit pe ruta Goûter.
MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!