Bihorenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă au şanse mai mari de angajare, dacă urmează unul dintre cursurile de formare profesională organizate de AJOFM Bihor. În 2016, agenţia judeţeană şi-a propus să organizeze 49 programe de formare profesională astfel: 12 cursuri de iniţiere, 34 de cursuri de recalificare şi trei cursuri de persfecţionare/specializare. În aceste cursuri vor fi cuprinse în total 1.219 persoane.
„Formarea profesională a adulţilor este o măsură activă de combatere a şomajului, care asigură creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale, prin iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea realizării mobilităţii şi reintegrării acestora pe piaţa forţei de muncă”, transmite Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Cursuri
AJOFM Bihor organizează în anul 2016, programe de formare profesională atât din bugetul asigurărilor pentru şomaj cât şi din bugetul alocat proiectelor cu finanţare europeană. Programele de formare profesională care se vor organiza sunt în următoarele meserii: agent de securitate, asfaltator, arhivar, bucătar, cameristă, cofetar, confecţioner asamblor articole textile, comunicare în limba engleză, competenţe comune, comunicare în limba germană, competenţe informatice, contabil, frizer – coafor, manichiurist – pedichiurist, inspector resurse umane, lucrător în confecţii din piele şi înlocuitori, lucrător în comerţ, machior, mecanic auto, operator maşini unelte cu comandă numerică, operator calculator electronic şi reţele, lucrător în structuri pentru construcţii, ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie publică.
Până la data de 29.02.2016, AJOFM Bihor a organizat un număr de 6 programe de formare profesională pentru un număr total de 132 persoane în meseriile agent securitate, competenţe informatice, contabil, inspector resurse umane, lucrător în confecţii piele şi înlocuitori.
„Prioritate în alegea cursurilor de formare profesională este cererea şi tendinţele de pe piaţa muncii, dar şi dorinţele şomerilor. Deşi, de multe ori, acestea nu se prea intersectează. Toţi bărbaţii peste 45 de ani vor să devină agenţi de pază, iar femeile – inspectori de resurse umane. De un an ne chinuim să formăm o grupă de macanici auto şi de stivuitorişti. Sper să-i dăm drumul în acest an, pentru că salariile sunt peste 2.000 de lei”, a precizat Békesi Csaba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!