Cu întubarea Pârâului Adona finalizată, terenul astfel dobândit şi-a găsit deja o destinaţie: amenajarea cât mai multor locuri de parcare. Amenajarea acestora a începutîn zona blocurilor situate pe str. Leonardo da Vinci.
Cele 138 locuri de parcare liniate şi numerotate urmează să fie repartizate proprietarilor din zonă, lucrările la parcarea Adona II fiind terminate săptămâna trecută. „La sfârşitul lunii august vor fi finalizate alte 211 locuri de parcare în locaţia Adona I. Totodată, este în curs de finalizare documentaţia tehnică, urmând să se organizeze licitaţia pentru alte 111 locuri de parcare în zona Adona III, lucrări care vor fi finalizate până la sfârşitul anului”, anunţă Primăria printr-un comunicat de presă.
Urmează str. L. da Vinci
În total, peste intubarea Pârâului Adona, Primăria Oradea realizează până la sfârşitul acestui an, în zona str. Leonardo da Vinci, 460 de locuri de parcare.
În acelaşi comunicat, Municipalitatea se angajează la lucrări ample în zonă: „Urmează ca str. Leonardo da Vinci să fie reabilitată complet, inclusiv trotuarele. Dacă până acum parcarea autoturismelor se făcea pe toată lungimea străzii, o dată cu finalizarea lucrărilor, proprietarii de apartamente vor avea posibilitatea să parcheze în cele trei locaţii amenajate ca parcări de reşedinţă, în vederea fluidizării traficului pe stradă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!