Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 447 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 74.015 lei. Totodată, poliţiştii au reţinut 39 permise de conducere, două certificate de înmatriculare și au constatat 11 infracțiuni și șapte tamponări.
Cu viteză și alte nereguli
Polițiștii rutieri au prins 261 de șoferi care au depățit limitele legale de viteză, 75 de pietoni care au traversat strada neregulamentar, 24 de șoferi care nu au purtat centura de siguranță, alți 9 au fost sancționați pentru conducere sub influența alcoolului.
De asemenea, oamenii legii au depistat 6 depășiri neregulamentare, trei autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice și au mai aplicat 69 de sancțiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Record de viteză
Recordul de viteză, în acest weekend, a fost înregistrat vineri, 8 februarie, la ora 20:30, pe Calea Aradului, în zona aeroportului, când un tânăr de 24 de ani, din localitatea bihoreană Nojorid, conducea un autoturism cu viteza de 128 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
Tot vineri, 8 februarie, la ora 15:02, pe D.N. 1 a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 116 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
De asemenea, vineri, 8 februarie, la ora 16:18, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Urvind, a fost depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din localitatea Satu Barbă, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h, înregistrată radar.
Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!