Lotul prezentat cuprinde 176 de hibrizi de porumb care au fost recoltaţi săptămâna trecută şi au avut producţii de la 6000 kg/ha până la 16900 kg/ha (în condiţii de neirigat). Firmele de pesticide şi companiile producătoare de îmgrăşăminte au prezentat portofoliul de produse pentru cultura de porumb şi tehnologia aplicată în cadrul acestor loturi demostrative. La finalul prezentărilor s-au făcut demostraţii în câmp :recoltat, pregătirea patului germinativ, semănat.
“Condiţiile de realizare a acestui lot au fost cât mai apropiate de cele optime şi am avut norocul de o vreme normală (precipitaţii abundente în perioada de iarnă-primăvara şi sub normala zonei în perioada iunie-iulie. Am aplicat o tehnologie performantă şi am încercat să scot în evidenţă potenţialul fiecarui hibrid de porumb. Prin această impresionantă colectie am vrut să punem la dispoziţia ficărui fermier interesat o paleta diversificată pe grupe de maturitate în aşa fel încât să poata fi comparaţi şi alesi cei mai potriviti hibrizi pentru pretenţiile şi posibilităţile tuturor”, a spus inginer Budai Mihai de la ferma Agroind Cauaceu, fermă organizatoare a evenimentului alături de Agrotex Carei şi Promat Tăşnad. Dupa demonstraţii, invitaţii au fost invitaţi la prânz, în compania deosebit de plăcuta a unor artişti locali de muzică populară şi de petrecere.
Solidari cu fermierii
„Dacă de cele mai multe ori aceste evenimente se organizează pentru informarea fermierilor cu privire la tehnologiile de ultimă ora existente în piaţă, de această dată am vrut sa arătăm că suntem deopotrivă (organizatori şi colaboratori) solidari cu partenerii nostri fermieri indiferent de problemele cu care se confruntă an de an. Anul trecut am avut probleme cu arşita şi seceta în schimb acum ne confruntăm cu problema preţurilor la cereale. Agricultura este un domeniu cu parametri extrem de variabili şi de cele mai multe ori greu de influenţat, iar noi încercăm să acordam sprijinul şi înţelegerea pentru a trece peste toate aceste încercări”, a spus inginerul Dan Mihai Corbut, director general, Agroind Cauaceu.
Organizatorii se afla la a sasea edişie a evenimentului “Ziua Grâului” şi îşi propune să facă o tradiţie din „Ziua Porumbului” şi să întruneasca astfel de doua ori pe an (vara şi toamna) toate companiile reprezentative din domeniu pentru a pune la dispoziţie fermierilor surse de informare în conditii reale, cât mai conludente şi corecte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!